Data publicării:
Vlad Voiculescu nu se consideră responsabil pentru tragedia de la Matei Balș. Răspuns despre demisie
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a vorbit despre necesitatea demisiei sale din minister, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”.
”Pandemia și tratamentul pentru pacienții COVID-19 au pus o presiune suplimentară asupra infrastructurii. E un număr mare de pacienți care au nevoie de oxigen, ceea ce face ca securitatea la incendiu să fie deosebit de dificilă în multe spitale din țară. Vom anunța la sfârșitul săptămânii viitoare măsuri după ceea ce s-a constatat și ceea ce se va constata în ancheta de la ”Matei Balș.” a spus Vlad Voiculescu, în conferința de presă.
Întebat despre demisie, ministrul Sănătății a răspuns: ”Cred că, în general, demisiile, respectiv concedierile, ar trebui să aibă legătură directă cu responsabilitățile dintr-un caz în altul. E sănătos ca atunci când există o problemă să o privim în față, să vedem care sunt responsabilitățile și responsabilii. Avem nevoie să stabilim responsabilitățile și responsabilii” a spus ministrul despre demisia sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News