Data actualizării:
Data publicării:

Vlad Pufu dă din casă: Discuții avansate în PNL. Ce măsuri economice se vor lua pentru a atinge deficitul de 4,4%, după ultimatumul Bruxelles-ului

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sunt ultimele informații din PNL cu privire la discuțiile care se poartă în jurul avertismentului Comisiei Europene în ceea ce privește deficitul bugetar. 

Senatorul Vlad Pufu spune că este o discuție în PNL pentru atingerea cotei de deficit de 4,4%. După ce Răzvan Dumitrescu i-a enumerat informațiile care s-au scurs în spațiul public, precum eliminarea facilităților fiscale sau renunțarea la TVA-ul scăzut la unele alimente, Vlad Pufu a declarat: ”Am văzut punctul de vedere al dlui Boloș și vă spun că nu s-a discutat în cadrul partidului și nu s-a luat o decizie. A fost doar o discuție lansată în spațiul public de ministrul Boloș, neagreată la nivel de partid și nici atât la nivelul coaliției. Din punctul meu de vedere, statul greșește în ambele situații. Pe de-o parte, a greșit când a lansat aceste facilități către anumite categorii, favorizând anumite categorii profesionale în detrimentul altora, mai ales că unii plătesc asigurări de sănătate și alții nu - și apoi ne întrebăm de ce nu avem bani la sănătate. Asta e pe de-o parte. Pe de altă parte, odată lansate, nu este onest, corect, să vii și să discuți despre suspendarea lor în timpul jocului - vă spun ca fost manager că un manager are bugetul făcut și când ai scos taxele și înainte de momentul în care discuți să le reintroduci” spune liberalul. 

În cadrul emisiunii ”Ce se întâmplă”, de la DCNewsTV, Vlad Pufu a dat puțin din casă. El spune ce se are în vedere pentru îndeplinirea țintelor economice impuse de UE: ”Sunt sigur că România se va încadra în cota de deficit. (...) PNL nu este de acord cu aplicarea de noi taxe de impozite, vă garantez asta și e punctul de vedere discutat în cadrul partidului. Sunt discuții pe zona de redevențe pentru creșterea lor, în zona taxelor pe vicii ș.a.m.d. Unele dintre soluțiile deja avansate sunt în zona aceasta”. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel