Data actualizării:
Data publicării:

Viză SUA. România, pași pentru admiterea în Programul Visa Waiver

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

România și Statele Unite sunt angajate să lucreze împreună pentru a avansa în îndeplinirea criteriilor de admitere a României în Programul Visa Waiver, se arată în Declarația comună privind cea de-a Șaptea Reuniune a Dialogului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, conform MAE.

Textul declarației a fost emis de Guvernele României și Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a șaptea Reuniuni a Dialogului de Parteneriat Strategic:

Guvernele României și Statelor Unite ale Americii au organizat, în data de 9 noiembrie 2021, la Washington D.C., cea de-a șaptea reuniune a Dialogului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, precedată de consultările politico-diplomatice dintre ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken, care au avut loc pe 8 noiembrie, scrie Mediafax.

"Angajament bilateral, într-un moment simbolic"

Acest angajament bilateral are loc într-un moment simbolic, în care România și Statele Unite ale Americii sărbătoresc împlinirea a zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii și semnarea Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România.
Secretarul de stat român pentru afaceri strategice Dan Neculăescu și Asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al SUA, Dr. Karen Donfried au vorbit în deschiderea reuniunii Dialogului Strategic.

România și Statele Unite au evaluat progresele înregistrate în cadrul formatului Dialogului Strategic și au evidențiat importanța parteneriatului SUA-România în gestionarea amenințărilor și provocărilor comune. Discuțiile s-au concentrat pe evidențierea valorilor și intereselor pe care cele două state le împărtășesc, reafirmând cooperarea bilaterală puternică, stabilă și în aprofundare dintre România și Statele Unite ale Americii și angajamentul nostru comun de a consolida cooperarea pe o gamă extinsă de subiecte.

Reuniunea s-a desfășurat sub forma grupurilor de lucru existente în cadrul Dialogului Strategic: cooperare politico-militară; evoluții regionale, politice și economice; cooperare bilaterală economică în domeniul infrastructurii, investițiilor și comerțului; energie și mediu; cooperare în domeniul statului de drept; și consolidarea relațiilor inter-umane.

Cooperare în domeniul securității 

Cooperarea în domeniul securității este o parte substanțială și o dimensiune-cheie a Parteneriatului Strategic România-SUA. Împreună, cele două părți vor continua să valorifice realizările importante precum facilitatea antirachetă de la Deveselu și vor continua întărirea acțiunilor comune în cadrul NATO, pentru a-și îndeplini angajamentele în domeniile apărării și descurajării, cu o atenție specială acordată regiunii Mării Negre, o componentă-cheie a securității euroatlantice. România și Statele Unite au subliniat importanța aprofundării cooperării privind aspectele critice de securitate, în baza elementelor agreate în cadrul vizitei de succes în România a Secretarului american al Apărării, Lloyd Austin.

Ambele părți au convenit să lucreze împreună pentru consolidarea relației transatlantice, în cadrul tuturor formatelor de cooperare. Părțile și-au exprimat angajamentul de a asigura o coordonare și o consultare sistematică și aprofundată privind politicile și inițiativele care promovează reziliența strategică transatlantică, cu scopul de a reduce dependența de actori care nu împărtășesc valorile și interesele comunității transatlantice și să sporească, în același timp, legăturile cu partenerii și actorii like-minded. În mod special, Statele Unite și România vor lucra îndeaproape la elaborarea Noului Concept Strategic al NATO, în vederea consolidării Alianței în a-și îndeplini misiunea de garant al păcii și securității în Europa. În același timp, ambele părți au evidențiat importanța cooperării UE-NATO, asigurând complementaritate și consolidând interoperabilitatea.

România, amplasare reactoare modulare mici

În ceea ce privește infrastructura, investițiile și oportunitățile comerciale, ambele state au propus căi de a obține rezultate pozitive, concrete, pentru comunitățile de afaceri și cetățenii noștri, și pentru a promova valorile noastre economice comune. Cele două părți au recunoscut importanța strategică a dezvoltării infrastructurii pentru a facilita interconectivitatea între țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv prin intermediul sprijinului și al potențialelor investiții ale SUA. Cele două părți și-au exprimat sprijinul pentru Inițiativa celor Trei Mări și pentru potențialul său de a asigura reziliența economică a regiunii.

Cele două părți au evaluat cooperarea bilaterală în domeniul energiei, cu o atenție specială acordată implementării Acordului Interguvernamental de cooperare privind programul nuclear al României, semnat anul trecut. Mai mult decât atât, România și Statele Unite au subliniat importanța anunțului comun făcut de Președintele Klaus Iohannis împreună cu Trimisul Special al SUA, John Kerry, cu prilejul reuniunii COP26, care a avut loc săptămâna trecută, la Glasgow, privind intenția României de amplasa reactoare modulare mici, „primele de acest fel”, construite de SUA, până în anul 2028. Astfel, România devine lider regional și își consolidează angajamentul de a lupta împotriva schimbărilor climatice cu ajutorul contribuției tehnologiei superioare americane, evidențiind, încă o dată, caracterul special al Parteneriatului Strategic România-SUA. Cele două părți au discutat, de asemenea, despre potențiala cooperare în domeniul resurselor offshore de energie eoliană. Leadership-ul regional curajos al României și ingeniozitatea SUA vor contribui la crearea de locuri de muncă, vor consolida securitatea energetică și vor combate schimbările climatice.

Acțiuni comune de promovare a democrației

România și Statele Unite vor coopera îndeaproape în materie de tehnologia comunicațiilor, dată fiind importanța asigurării securității viitoarei generații de rețele de comunicații wireless pentru a asigura prosperitatea, dar și securitatea celor două națiuni.

România și Statele Unite au convenit să lucreze împreună pentru a deveni mai puternice și mai reziliente, inclusiv prin acțiuni comune de promovare a democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale ale omului atât la nivel regional, cât și global. Au reafirmat angajamentul lor de a lucra împreună pentru a contracara încercările sistematice de subminare a valorilor comune ale comunității euroatlantice. România și Statele Unite au subliniat importanța continuării eforturilor comune de a prezerva ordinea internațională bazată pe reguli, sprijinind buna guvernare și păstrând societățile deschise. Ambele părți au discutat despre importanța utilizării Summit-ului pentru Democrație, care se va desfășura în luna decembrie a acestui an, pentru a consolida democrația și statul de drept în întreaga lume.

Programul Visa Waiver

România și Statele Unite și-au reînnoit angajamentul de a lucra împreună pentru combaterea amenințărilor emergente și pentru a răspunde atacurilor săvârșite cu mijloace hibride sau în spațiul cibernetic, precum și în lupta împotriva dezinformării.

România și Statele Unite vor continua să acorde prioritate schimburilor educaționale, culturale și profesionale și sunt angajate să lucreze împreună pentru a avansa în îndeplinirea criteriilor de admitere a României în Programul Visa Waiver. Relațiile noastre inter-umane extinse sunt o forță colectivă și ambele state au convenit să construiască campanii de comunicare publică care să abordeze tratarea problemelor legate de Holocaust și să promoveze înțelegerea comună de-a lungul întregii game a priorităților noastre comune împărtășite.

Cea de-a șaptea reuniune a Dialogului Strategic a fost găzduită de Departamentul de Stat și a inclus participarea unor reprezentanți din partea agențiilor și ministerelor ambelor guverne. Au participat oficiali americani de rang înalt din partea Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, Departamentului Comerțului, Departamentului Energiei și Departamentul Securității Interne, iar din partea română de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Energiei și Ministerul Afacerilor Interne.

Ambele părți au exprimat un interes puternic pentru aprofundarea parteneriatului strategic bilateral anul viitor și prin organizarea unor noi reuniuni de dialog strategic. Părțile au convenit să organizeze viitoarea reuniune anuală în București, România, în anul 2022, atunci când vom marca 25 de ani de la lansarea Parteneriatului nostru Strategic, în 1997.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel