Data actualizării: 28.09.2014 20:13
Data publicării: 28.09.2014 20:01

Visul unei nopți de vară-spectacol eveniment la Metropolis, regizorul momentului Victor Ioan Frunză

Premiera de la Metropolis nu este o piesă de teatru, în simplul sens al cuvântului. De altfel, în programul de sală este trecută drept ”comedie cu oameni și zei”. Este multă comedie, fără îndoială, în Visul unei nopți de vară, se râde sănătos, minute în șir. Dar piesa lui Shakespeare, adaptată zilelor noastre de Victor Ioan Frunză, aduce pe scenă și tristeți și miracole. Are mult erotism, dar reușește să nu fie obscenă. Versurile rămân fidele originalului, dar sunt totuși moderne, traduse nu doar din engleză în română, ci și din prăfuit în actual. Așa cred că și-ar fi pus în scenă piesa, chiar autorul, dacă trăia în secolul nostru.

Revin la ideea că Visul unei nopți de vară, în viziunea scenică a lui Frunză, nu este o simplă piesă de teatru, ci un spectacol complet, care hipnotizează sala. Impresionant este ritmul de-a dreptul cinematografic, succesiunea extrem de rapidă a scenelor, fără pauză, ceea ce impune un dinamism extraordinar, familiar publicului formatat de movieplex-uri, dar care solicită mult actorii.

Tablourile construite de Victor Ioan Frunză, din oameni, lumină și fum pot deveni generic pentru un film de artă sau, la fel de bine, fotografii într-o expoziție. Efectele sonore produse, la vedere, de actorii Alin Florea și Sorin Miron, generează ”coloana audio” cu care ne-am obișnuit la cinema și dau o nouă dimensiune mișcărilor de pe scenă. Efectele speciale, create aproape din nimic-confetti, fum, baloane, pocnitori, simple scamatorii, până la urmă, fascinează la fel ca pe vremea lui Shakespeare, oferind dimensiunea magică necesară unei comedii care, pe lângă oameni, aduce în scenă și ”zei”. Costumele sunt fascinante. Semnate de Adriana Grand, reușesc imposibilul: somptuozitatea lui Oberon, drapat în blană și piele, ca la începutul lumii, se potrivește cu armura lui Nic Fundulea, construită din doze de Cola. Coafura flamboaiantă a Titaniei dispare din scenă cu un minut înainte să intre ”doamna” Fluieraru, într-o rochie din plastic de ambalaj, cu bule, fără ca asta să deranjeze, dimpotrivă. Decorurile, minimaliste, dar cu o forță de sugestie extraordinară, sunt semnate tot de Adriana Grand.

Construit pe trei niveluri de lectură (acțiunea propiu-zisă, ironia și aluziile, marile teme privind omul și umanitatea) spectacolul este accesibil tuturor, exact ca filmele pe care, de altfel, le și parodiază, în câteva scene tipic ”americane”. De exemplu, ieșirea pe muzică de operă sau despărțirea Hermiei de Helena, în stilul fetelor High Scool.

Pe lângă premieră, teatrul Metropolis are parte și de un debut în forță. Carol Ionescu, fiul regretatului Șerban Ionescu, are șansa unui rol mare. Directorul de scenă a exploatat potențialul comic al personajului Francisc Fluieraru, adolescentul care trebuie să-și subțieze vocea pentru rolul Thisbeei. Pariul a fost unul câștigător.

Într-o astfel de piesă eveniment, ies în față actori consacrați, cum sunt George Costin și Sorin Miron, face un rol bun și Puck-Andrei Huțuleac. Dar marele rol al premierei de la Metropolis este că a resetat competiția în teatrul românesc. Regizorul momentului este, în prezent, Victor Ioan Frunză. Cred că-l depășește pe Silviu Purcărete, reușind cu resurse mult mai modeste montări la fel de captivante. Mai puțină figurație și mai multă inspirație, aș zice. Să fie într-un ceas bun!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News