Data publicării:

Visarion Alexa, sancționat de BOR. Vasile Bănescu anunță suspendarea de la slujire și retragerea funcției de paroh

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Calin
Inquam Photos / George Calin

Visarion Alexa este sancționat de BOR, în urma acuzațiilor de agresiune sexuală. El și-a recunoscut faptele și-n fața bisericii.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat că preotul Visarion Alexa a recunoscut, în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, fapta de care este acuzat. Ca urmare, preotul este suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.

”Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent. Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunţite şi invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii", a declarat Vasile Bănescu, într-un comunicat de presă, conform unui comunicat de presă. 

Măsurile luate împotriva lui Visarion Alexa



Potrivit acestuia, măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, "singurele posibile şi statutare până la pronunţarea sentinţei de către instanţa judecătorească", sunt următoarele: suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârşirea celor sfinte, adică interdicţia de a oficia orice serviciu religios); retragerea funcţiei de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparţine şi de a se implica în niciun act administrativ); obligaţia de a informa constant, cu celeritate şi sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluţia cercetărilor judiciare cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.

Și Biserica va lua o altă decizie, după cea a instanței


Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a precizat că, după pronunţarea sentinţei judecătoreşti, Arhiepiscopia Bucureştilor va comunica sancţiunile împotriva preotului Visarion Alexa, acestea urmând a fi ”direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar".

"Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar", a adăugat Bănescu.

El a subliniat că poziţia Bisericii este întotdeauna favorabilă celui vulnerabil.

"Poziţia Bisericii, poziţia creştină, este totdeauna, în mod natural şi subînţeles, favorabilă celui vulnerabil şi oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în acelaşi timp, şi spaţiul moralmente terapeutic de îndreptare şi vindecare prin pocăinţă sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească şi să-i mângâie sufleteşte pe toţi cei afectaţi de această situaţie adânc tulburătoare!", a mai spus Vasile Bănescu.

Preotul Visarion Alexa a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar, fiind acuzat de agresiune sexuală. 

Ce spunea preotul Visarion Alexa despre soția lui

Visaron Alexa a fost, de-a lungul timpului, discret în ceea ce privește informațiile despre soția lui. Pe rețeaua de socializare Facebook, în luna aprilie, când a fost ziua ei de naștere, preotul Visarion Alexa a publicat un mesaj despre soția sa. Citește aici mesajul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel