Luni o să hotărâm dacă o depunem luni sau marţi, oricum săptămâna viitoare, cel puţin în momentul de faţă aceasta este hotărârea: săptămâna viitoare să o depunem. Mai avem discuţii cu celelalte formaţiuni politice (...). Dacă toţi cei care au semnat se ţin de cuvânt, moţiunea trece sigur'; a spus Guran. Acesta a adăugat că liberalii vor o guvernare a 'Opoziţiei reunite', dar nu exclude nici un guvern minoritar susţinut de formaţiunile politice aflate acum în Opoziţie. 'Ne dorim o guvernare cu Opoziţia reunită (...). În cazul în care nu se poate realiza acest lucru, este posibil să existe şi un guvern minoritar sprijinit de ceilalţi. Vă spun foarte sincer, noi ne asumăm acest lucru şi s-a văzut că suntem iniţiatorii moţiunii, privind realist, unii probabil şi-au făcut alte calcule, dacă nu vor să intre, în sensul că întotdeauna când intri la guvernare există o erodare a imaginii. Eu sper să aibă răspunderea şi curajul de a intra la guvernare. Ţara trebuie guvernată (...) în momentul de faţă nu e bine ce se întâmplă. Să vii şi spui doar: noi am mărit pensiile şi salariile, lucru bun, recunosc, dar să nu iei toate celelalte măsuri pentru a putea susţine acest lucru, pentru a putea susţine investiţiile...', a mai spus preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran. Despre componenţa guvernului, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, Guran spune că nu s-a stabilit nimic, cu excepţia propunerii de premier, respectiv liderul PNL Ludovic Orban. 'Nu s-a stabilit nicio listă. Dacă cineva din partid, indiferent ce funcţie are, şi-a permis să facă liste şi crede că va trece această listă doar aşa, se înşeală. Suntem hotărâţi să ne spunem cuvântul şi ne cunoaştem între noi, ştim cine are capacitate să facă treabă şi cine nu (...). Referitor la premier, propunerea noastră este clară, am votat-o în Consiliul Naţional de un an de zile: Ludovic Orban prim ministru', a precizat Virgil Guran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate