Viorica Dăncilă o avertizează pe Monica Macovei: Nu vă mai faceți țara de râs în lume!
Europarlamentara Viorica Dăncilă o avertizează pe Monica Macovei că minciunile pe care le spune la Bruxelles lovesc în imaginea României și românilor.
Lidera europarlamentarilor români din grupul socialist, Viorica Dăncilă, susține că insistența cu care Monica Macovei și alți colegi de-ai săi din grupul popular răspândesc minciuni despre România are un efect negativ nu doar asupra Guvernului, ci și asupra țării noastre și imaginii sale în Europa și în lume. Ea avertizează că în cadrul dezbaterii despre România din comisia LIBE de voi, dezinformările și neadevărurile pe ca Monica Macovei le pregătesc vor face rău românilor care trăiesc în afara țării.
"Doamna Macovei se erijează adesea în apărătoarea românilor din diaspora. Dar în acelasi timp nu se sfiește să spună minciuni despre România, să ne prezinte țara în termenii cei mai duri și incorecti în fața străinilor. Nu știu dacă realizează că în acest fel contribuie major exact la distrugerea prestigiului României în lume. Insultând România pe unde poate, doamna Macovei nu e cu nimic mai prejos decat Nigel Farage sau extremistii italieni de la Liga Nordului – cu toții excelează în a emite enormitați și falsuri despre țara noastră, cu un singur scop: auto-promovarea; ceilalți au măcar 'scuza' că nu sunt români", consideră Viorica Dăncilă.
"Nu vă mai faceți țara de râs", conchide Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News