Prezent la Forumul de sănătate organizat de Institutul Aspen, el a declarat că cererea de finanţare pentru primele trei spitale regionale va fi depusă la Comisia Europeană până la finalul anului 2018.
"În a doua parte a anului, pe agenda de lucru a Guvernului se află alte proiecte precum construirea unei bănci naţionale de sânge şi construirea unui centru de transfuzii pentru regiunea Bucureşti - Ilfov, care să asigure dezvoltarea capacităţii de recoltare şi prelucrare a sângelui şi produselor derivate din sânge. Să îndeplinească nivelul de calitate şi siguranţă cerut de legislaţia UE şi cerinţele privind colectarea, prelucrarea, stocarea şi distribuirea sângelui către beneficiari", a spus Viorel Ştefan.
Spitale regionale - centre de urgență
Vicepremierul a precizat că spitalele regionale vor fi organizate ca centre de urgenţă, de excelenţă pentru toate specialităţile medicale.
"Astfel, se va asigura asistenţă medicală pentru cazurile medicale complexe care nu pot fi rezolvate la nivelul judeţului sau al municipiului, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, care nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/ sau umane sau din cauza complexităţii cazului în conformitate cu protocoalele în vigoare", a subliniat Viorel Ştefan.
Cererea de finanțare, depusă la Comisia Europeană
El a precizat că până la finalul anului 2018 cererea de finanţare pentru primele trei spitale regionale, care urmează să fie construite la Cluj, Iaşi şi Craiova, va fi depusă la Comisia Europeană de unde România va primi finanţarea necesară construirii acestor spitale.
"Diferenţa necesară construirii acestor spitale va fi suportată de la bugetul de stat, UE asigurând doar parţial 150 de milioane de euro. De asemenea, autorităţile locale vor accesa fonduri europene pentru crearea infrastructurii spitalelor regionale care se referă la drumuri, reţele electrice, apă, canalizare şi tot ce este necesar", a spus vicepremierul.
Viorel Ştefan a menţionat că soluţiile care stau la baza dezvoltării unor politici publice coerente trebuie să aibă în vedere pregătirea şi implementarea unui plan regional al dezvoltării sistemelor sanitare pe termen mediu şi lung. "Identificarea modalităţilor de asigurare a unei finanţări constante prin alocări bugetare, spre exemplu atragerea de fonduri externe nerambursabile, astfel încât obiectivele de infrastructură să fie implementate şi finalizate până în anul 2020", a mai spus vicepremierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi