După demiterea Guvernului Ungureanu, un alt senator democrat-liberal își anunță intenția de a părăsi PDL, pentru a se alătura liberalilor. Senatorul de diaspora Viorel Badea a declarat, pentru Mediafax, că va face acest anunţ cel mai probabil la şedinţa de luni a Camerelor reunite.
"Intenţionez să plec din PDL şi să mă alătur PNL", a spus Badea, care este şi preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului, invocând drept motiv faptul că nu poate să aibă "un viitor în politică" alături de William Brânză.
Potrivit celor declarate de senatorul democrat-liberal, Badea, decizia a luat-o după consultări cu reprezentanţi ai comunităţilor de români şi lideri ai organizaţiilor PDL din diaspora, ca urmare a blocării unor proiecte inițiate de el pentru românii din diaspora.
"Sunt în opoziţie cu Brânză de doi ani pentru că singura lui ocupaţie a fost să mă denigreze", a spus Badea.
Amintind că a mai avut o tentativă de a părăsi partidul în urmă cu un an, Badea a susţinut că alături de el vor trece la PNL şi 20 de lideri ai unor filiale PDL din diaspora, majoritatea din Italia.
"Nu am cerut nimic de la PNL decât să îmi continui proiectele pentru românii din diaspora. Mă voi ocupa de aceleaşi lucruri, voi candida în acelaşi colegiu", a mai spus Badea, care a a amintit că a mai activat în PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”