Data publicării:
Violeta Alexandru, atac după imaginile de la Spitalul Foișor: Nu pot să scap de o întrebare simplă!
Preşedinta PNL Bucureşti Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a făcut un comentariu după ce a văzut imaginile cu pacienții de la Spitalul Foișor.
”La această oră văd că încă se transportă pacienți de la spitalul de ortopedie Foișor la alte spitale pentru a elibera incinta ca de astăzi să intre acolo pacienți Covid. Pot să înțeleg că a fost nevoie de o decizie rapidă în condițiile în care tot vin în spitale pacienți Covid. Ceea ce ne îngrijorează. Chiar foarte tare. Speram să mergem în direcția bună.
Pe lângă faptul că ar fi fost nevoie de o comunicare bună și de o transparență totală a deciziei, nu pot să scap de o întrebare simplă. Nu a putut nimeni să facă un calcul de genul următor? Nr. pacienți de transportat x nr. minute necesare pregătirii de plecare (inclusiv dosarul gata ca să nu caute dimineață noul doctor o hârtie care a rămas pe la Foișor) x nr. minute deplasare salon - ambulanță x nr. cadre medicale disponibile x nr. ambulanțe care se duc și se întorc după alți pacienți = prea multe ore ca să putem face o treabă civilizată și să îi și lăsăm pe bolnavi să se odihnească pe timpul nopții.
Și spui când, după evaluarea datelor, nu arată bine lucrurile: ceea ce îmi cereți durează 2 zile; vă propun să ne organizăm astfel. Toată lumea a tăcut să nu supere șefii. Pacienții rezistă. Nu, nu e în regulă. #lipsaabilitatidemanagement#nuvineriseara”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
VEZI ȘI: Voiculescu, reacție după imaginile cu oamenii operați de la Spitalul Foișor. Se spală pe mâini după haosul de vineri noapte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News