Data publicării:
Violeta Alexandru a descoperit că "Inspecţia Muncii este ruptă de realitate", iar "ANOFM este un simplu secretariat"
Violeta Alexandru a adus în atenție situația de la Inspecția Muncii, la conferinţa de presă în care şi-a prezentat bilanţul la un an de la preluarea mandatului.
"În ceea ce priveşte Inspecţia Muncii, am cerut schimbarea paradigmei, în sensul în care verificările să se facă ţinând cont în primul rând de petiţiile oamenilor. Inspecţia Muncii este ruptă de societate şi de reacţiile pe care oamenii i le dau. Planurile lor de control sunt de o formalitate care mă îngrozeşte. Inspecţia Muncii nu este în acest moment vocea problemelor oamenilor în domeniul relaţiilor de muncă şi caută orice justificare când îi pui această poză în faţă, caută pe oricine altcineva ca să răspundă pentru acest stadiu în care se află, mai puţin să-şi recunoască problemele.
Este pentru mine instituţia-etalon care-mi arată că, atâta vreme cât nu ne recunoaştem problemele şi nu dorim să ne schimbăm, soluţiile sunt radicale. În unele inspectorate teritoriale din ţară există disponibilitatea, din partea inspectorilor, din partea celor care lucrează, să asculte în primul rând sesizările oamenilor. În altele, sesizările se adună la inspectorul-şef, care le distribuie pe criterii care au la bază orice altceva mai puţin obiectivitatea şi eficienţa. Cert este că există mult formalism şi puţină eficienţă. (...) Acţiunile de verificări nu sunt făcute cu seriozitate", a afirmat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.
"Inspecţia Muncii este ruptă de realitate"
Pe de altă parte, ministrul Muncii a susţinut că nu încurajează inspectorii de muncă să facă exces de zel.
"A nu se înţelege că încurajez o Inspecţie a Muncii care să facă exces de zel. Dimpotrivă, fac parte dintr-o echipă liberală, liberalii apreciază munca angajatorilor în a ţine pe picioare o afacere, în a ţine pe picioare o organizaţie în cadrul căreia se plătesc salarii oamenilor. Nu este nici felul meu şi nici cazul să încurajez un exces de zel la Inspecţia Muncii, spun doar că este ruptă de realitate. Face lucrurile formal, le face ca să fie făcute şi în niciun caz nu reprezintă în acest moment pârghia prin care oamenii care se lovesc de diferite situaţii în relaţiile lor de muncă le semnalează şi doresc rezolvarea lor", a precizat ea.
"ANOFM, un simplu secretariat"
"Este una din instituţiile care beneficiază de cea mai mare infrastructură şi resurse din toate cele care sunt în acest moment în coordonarea Ministerului Muncii, de unde şi pretenţia mea, având în vedere fondurile de care dispune, inclusiv din surse europene, să fie o instituţie care să reuşească într-adevăr să conecteze cererea cu oferta de pe piaţa forţei de muncă. Din păcate, se ocupă cu înregistrarea celor care intră în şomaj, deci este un simplu secretariat care preia aceste informaţii. (...) Nu văd o preocupare activă din partea ANOFM de a se conecta la angajatori, de a se conecta la aceştia în vederea găsirii celor mai potriviţi în vederea ocupării diferitelor poziţii în cadrul companiilor. Pare un secretariat în care se înregistrează cei care îşi caută un loc de muncă, respectiv se înregistrează informaţiile la angajatori şi cred că se poate face mai mult. ", a menţionat Violeta Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News