„Acordul de la Paris nu funcţionează aşa de bine pentru Paris. Proteste şi revolte peste tot în Franţa”, a scris Trump pe Twitter, în a patra zi de acţiune a 'vestelor galbene'.
„Oamenii nu vor să plătească mulţi bani, în mare parte către ţări din lumea a treia (care sunt conduse îndoielnic), ca să protejeze poate mediul', a continuat el. 'S-a cântat 'Îl vrem pe Trump. Iubesc Franţa', şi-a încheiat preşedintele american postarea.
Totodată, TV5 transmite că pagubele de la începutul manifestațiilor, de la jumătatea lunii noiembrie, se ridică la 1 miliard de euro. Protestul vestelor galbene, mai precizează sursa citată, a eclipsat o contra-manifestație a ecologiștilor care a trecut aproape neobservată. Aceștia militau pentru introducerea accizei pe carburanți.