Data publicării:

Vin vremuri grele! SEMNAL din SUA: Când își va reveni economia

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
fotografie cu rol ilustrativ
fotografie cu rol ilustrativ

E groaznic ce ne așteaptă!

Economia SUA ar putea avea nevoie de zece ani pentru a-şi reveni complet după restricţiile asociate pandemiei, estimează Agenţia americană pentru buget, în contextul în care o serie de analize indică menţinerea vulnerabilităţilor în producţia mondială, relatează publicaţia The Wall Street Journal.

Potrivit Oficiului Bugetar al Congresului SUA, o agenţie legislativă neafiliată politic, contracţia puternică înregistrată din cauza crizei coronavirusului generează o scădere a datelor prognozei economice a SUA pentru perioada 2020-2030 de 7.900 de miliarde de dolari, sau 3% din PIB, faţă de proiecţiile din luna ianuarie. Nivelul Produsului Intern Brut ar urma să revină la valoarea prognozată anterior abia în al patrulea trimestru din 2029, precizează Oficiul pentru Buget al Congresului SUA.

Programele de stimulare economică de 3.300 de miliarde de dolari aprobate de Congresul SUA începând din martie "vor atenua doar parţial deteriorarea condiţiilor economice", subliniază Oficiul Bugetar al Congresului, conform publicaţiei The Wall Street Journal.

"După impulsul iniţial asupra activităţilor economice ca urmare a eliminării restricţiilor, cred că vom vedea o economie care funcţionează la un nivel mult mai redus decât cel anterior pandemiei. Va dura ceva timp să se vindece rănile. Vor rămâne traume după un astfel de şoc economic", explică Michelle Meyer, economist-şef al diviziei de investiţii financiare Merrill Lynch, din cadrul Bank of America.

Analiza din SUA a fost anunţată în contextul în care noi studii relevă că atât companiile americane, cât şi cele din întreaga lume au continuat să înregistreze scăderi ale producţiei în luna mai, desfiinţând şi locuri de muncă, deşi ritmul erodării situaţiei s-a atenuat în contextul relaxării restricţiilor antiepidemice.

Orice relansare în următoarele luni ar putea fi doar provizorie

Opiniile managerilor din SUA, Asia şi Europa oferă semnale că declinul activităţilor de producţie pe plan mondial pare să se oprească după scăderile-record din aprilie. Însă sentimentele economice rămân negative, sugerând că orice relansare în următoarele luni ar putea fi doar provizorie.

"Probabil că am depăşit cea mai gravă perioadă în privinţa declinului, dar situaţia încă este destul de proastă", afirmă Joshua Shapiro, economist-şef la compania Maria Fiorini Ramirez Inc, subliniind că datele economice continuă să fie "extrem de slabe".

Conform Oficiului Bugetar al Congresului, PIB-ul SUA ar urma să fie în trimestrul al patrulea din 2020 cu 5,6% mai mic decât în urmă cu un an.

Doar în China, prima economie mare care a reluat activităţile după pandemie, fabricile au raportat o creştere a activităţilor. Însă datele sugerează că ar putea apărea deja o stagnare, în contextul în care exporturile scad puternic din cauza restricţiilor.

Marile companii continuă să se confrunte cu declinuri puternice în general. Indicele de achiziţii (PMI) din Germania a crescut doar puţin, de la 34,5 la 36,5 puncte, în timp ce în Japonia cifrele au scăzut de la 41,9 puncte la 38,4. În zona euro, Italia s-a apropiat cel mai mult de relansarea producţiei, în contextul în care valoarea PMI a crescut de la 31,1 la 45,4 puncte, informează Mediafax.

Potrivit Biroului Central olandez pentru Analiza Politicilor Economice, producţia industrială mondială a scăzut cu 4,2% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel