Data publicării:

Viktor Orban, prima reacție după arestarea lui Beke Istvan Attila

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul ungar Viktor Orban și-a exprimat joi îngrijorarea față de investigațiile lansate de autoritățile române la adresa unor politicieni maghiari în Transilvania și a apreciat că se înregistrează un regres general în privința drepturilor minorității maghiare din România, relatează MTI.

În intervenția sa de la sesiunea plenară a celei de-a 14-a Conferințe Permanente Ungare (MAERT), desfășurată la Budapesta, șeful executivului ungar a spus, referindu-se la folosirea limbilor minorităților în România, că drepturile europene ale 'comunităților noastre sunt puse sub semnul întrebării', potrivit Agerpres.

Orban a criticat 'încetinirea' procesului de retrocedare a proprietăților bisericești și ale comunității maghiare, precum și lipsa de progrese cu privire la folosirea limbii maghiare în învățământul universitar în domeniul medical din România.

Prim-ministrul ungar a anunțat că guvernul de la Budapesta va lansa programe de asistență pentru tinerii întreprinzători maghiari din afara granițelor Ungariei. În acest sens, Orban a solicitat sprijinul membrilor MAERT. Programele respective vor include granturi și împrumuturi.

Vicepremierul Semjen: Unificarea națiunii ungare înregistrează progrese

Cu același prilej, vicepremierul ungar Zsolt Semjen a afirmat joi că unificarea națiunii ungare înregistrează progrese.

În discursul său, Semjen a menționat că 800.000 de persoane vor primi cetățenia ungară în acest an, fie prin naturalizare, fie prin simpla lor declarare drept cetățeni ai Ungariei. Oficialul ungar a spus că guvernul de la Budapesta ia în considerare Bazinul Carpatic ca zonă culturală și educațională unificată și că această unificare educațională nu mai vizează doar studenți din Transilvania care vin la studii în Ungaria, ci și tot mai mulți studenți și profesori din Ungaria care merg în Transilvania pentru proiecte educaționale.

De asemenea, Zsolt Semjen a precizat că guvernul ungar acționează pentru unificarea Bazinului Carpatic din punct de vedere economic. El a amintit că executivul ungar a lansat un program de dezvoltare fără precedent în Voievodina (nordul Serbiei), considerat crucial în privința politicii Budapestei față de comunitățile maghiare din străinătate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel