Data actualizării:
Data publicării:

Victoria BREXIT vs. valul european. Val Vâlcu, întrebare esențială: A fost sau n-a fost Cambridge Analytica?

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Alegerile legislative anticipate din Marea Britanie au venit să-l întărească pe Boris Johnson, dar ridică și mari semne de întrebare, din afara țării. 

”Rezultatele alegerilor parlamentare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) sunt interpretate de majoritatea analiștilor ca o victorie a Brexitului.” a subliniat Adrian Severin, într-un articol pentru DCNews. Victoria lui Boris Johnson este una semnificativă și neașteptată, dar și una care arată puterea politicienilor pro-Brexit. Reacțiile au fost multiple la nivel european, iar Boris Johnson a fost reconfirmat și întărit să discute viitorul țării, la masa negocierilor cu liderii UE. 

”În 2016, când a fost referendumul pentru Brexit, a fost dată vina pe Cambridge Analytica, acuzând că fenomenul fake news i-a dezinformat pe britanici. Au trecut 3 ani, timp în care a trecut și autobuzul lui Nigel Farage, s-a dezumflat și știrea că se pierd miliarde la sănătate,  Cambridge Analytica e închisă, e anchetată, s-a terminat, iar oamenii votează consistent cu politicienii din ramura Brexit. Există imaginea că Boris Johnson e un tip excentric, sunt făcute caricaturi. Imaginea poate fi distorsionată, pentru că noi nu luăm pulsul din Marea Britanie, ci vedem ceea ce vrea presa europeană să arate, dar iată că britanicii n-au mers pe acest val european. Din contră, vedem că Boris Johnson are o victorie înseamnată, fără precedent în ultimii zeci de ani. Sunt 100 de parlamentari nou-veniți în Parlament din partea conservatorilor, situația fiind cu totul alta decât așteptările. N-ai cum să nu te întrebi cum de a câștigat Boris Johnson detașat când nouă ni se prezenta o caricatură. Unde e Cambridge Analytica în ecuație? A fost sau n-a fost Cambridge Analytica implicată în votul din 2016?” a subliniat Val Vâlcu. Totodată, a completat că se vorbea despre un nou Brexit, al cărui rezultat ar fi urmat să fie diferit, dacă n-ar fi fost implicată Cambridge Analytica: ”Deci asta e întrebarea: A fost sau n-a fost Cambridge Analytica implicată în votul pentru BREXIT din 2016?”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel