Victor Rebengiuc merge la psihiatru
Sezonul 2 de la ,,În derivă", serialul difuzat de HBO, îl readuce pe maestrul Victor Rebengiuc (79 de ani) pe micile ecrane. Actorul a fost pus în dificultate de scenariu, dar a acceptat rolul datorită consistenței acestuia.
Autor: Manuela Macoveanu
Primul sezon al serialului ,,În derivă" a fost primit de abonații HBO cu aplauze și sugestii. Astfel, seria a doua este mai autentic românească decât prima. Acum, Andrei Poenaru (Marcel Iureș) are pacienți noi, iar unul dintre ei adaugă greutate considerabilă producției. În fiecare miercuri, Dinu Damian (Victor Rebengiuc), un monstru sacru al teatrului românesc, terfelit în presă și acuzat de colaborare cu Securitatea, chinuit de atacuri de panică, vine la psihoterapeut.
Povestea de viață l-a atras pe maestrul Rebengiuc la serial. Rolul a fost scris cu el în minte, iar actorul (care nu văzuse niciun episod din primul sezon) nu a dat casting. ,,Caii de rasă nu au nevoie să fie croiți", spune Marcel Iureș, alături de care Rebengiuc visa de mult sa joace. Vocea lui Damian i se potrivește, iar episoadele cu el și Poenaru sunt cele mai consistente și mai amuzante.
Actorul nu e la prima lui experiență într-un serial: a mai jucat în ,,La urgență" (TVR 1, 2006) și ,,Cu un pas înainte" (Pro TV, 2007), unde avea ,,două replici si țaca-paca, am terminat" și de unde a plecat în căutarea unui rol plin. Cu toate acestea, tocmai replicile consistente i-au pus probleme. Nu-și învață textele acasă, iar pe platouri s-a trezit cu două pagini pline în mâini și camera gata de ,,Acțiune!". ,,Nu sunt replici multe, sunt replici lungi, foarte lungi. Nu țineam minte, la primele episoade a fost ceva îngrozitor. Intram în panică, mi-era rușine față de toți. Nu știam textul, nu se poate asta!" a declarat Victor Rebengiuc pentru TV Mania.
Maestrul a mai primit oferte pentru alte seriale (ca ,,Las fierbinți"), dar le-a refuzat, iar despre serialele autohtone se înteabă ,,Păi, care sunt alea? Nu mă uit la ele, jur ca nu le-am văzut. Știu că au avut succes, a fost ăla cu țiganii, am trecut așa puțin, am văzut, mă uit puțin, nu mă interesează, e fals totul, actorii jucau prost, nu m-a interesat". În condițiile în care românii nu prea merg la cinema la producțiile autohtone (,,dar nici la <<În derivă>> nu se uită", adaugă domnul Rebengiuc), el preferă totuși marele ecran: ,,Mie imi place filmul, asta fac cu plăcere".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News