Data publicării:
VICTOR PONTA - NEGOCIERI FMI, DEFICIT BUGETAR: Cum i-a făcut opoziția jocul premierului
Premierul Victor Ponta a informat, marți, după mai multe zile de negocieri cu reprezentanții FMI, ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, că Guvernul a obținut un deficit de 1,83% din PIB pentru bugetul pe 2015. Anunțul ar putea fi considerat o mare victorie obținută de Victor Ponta, înfierat de opoziție după informația conform căreia reprezentanții Troicii ar fi solicitat un deficit de 0,9%. Întrebarea care se impune însă este dacă nu cumva ipoteza respectivă nu a fost lansată în presă tocmai dinspre tabăra puterii.
Citește și: Ce a obținut guvernul Ponta după negocierile cu FMI
Deficit de 0,9 - informație "pe surse", confirmată de Vâlcov
"Succesul" anunțat marți de șeful Executivului a venit după ce "pe surse" a apărut în presă informația că FMI, CE și Banca Mondială ar fi solicitat un deficit de doar 0,9% din PIB pentru 2015, față de ținta de 1,4%, pe care o propusese Guvernul. Informația a apărut inițial la B1 TV, după care s-a rostogolit în toată presa, iar primul politician care a confirmat-o a fost tocmai ministrul Bugetului, Darius Vâlcov.
"Discuțiile tehnice cu cei de la FMI au avut loc noaptea trecută. Discuțiile la nivel de miniștri vor avea loc la ora 15:00. Propunerea de deficit bugetar pe cash de 0,9% a fost făcută de un reprezentant al FMI și CE. Deficitul pe care noi ni-lam asumat anul acesta este de 1,4%, atât cash cât și ESA. Nu vom accepta ca regulile să fie schimbate în timpul jocului. Eu totuși am mare încredere că la ora 15:00 se va dovedi că această solicitare nu este susținută și de reprezentanții la vârf ai FMI și CE și vom porni negocierile așa cum este normal și corect de la 1,4%, așa cum s-a convenit. Mandatul meu, ca ministru delegat pentru Buget, dar și cel al ministrului Finanțelor, este ca negocierile să înceapă de la 1,4%. Nu putem să începem o negociere după ce toată lumea știa că este 1,4%, de la 0,9%. Vă dați seama că, practic, ar însemna ca noi să acceptăm, într-un fel, îngenuncherea definitivă a economiei românești", a declarat Darius Vâlcov, vineri, la B1 TV.
Opoziția a sărit la gâtul lui Ponta
Imediat, opoziția a speculat și a început înfierarea premierului Victor Ponta și a Guvernului pentru deja-anunțatul eșec în negocierile cu instituțiile internaționale.
"În același timp, văd că dl Ponta dorește în fiecare zi să renunțe la Guvern, cu atât mai mult cu cât gesturile dlui sunt acum de domeniul evidenței: 1 - întârzie trimiterea bugetului în Parlament; 2 - vorbește despre retragerea sa; 3 - se opintește în negocierile cu partenerii internaționali și atunci amenință din nou cu retragerea. Deci sunt foarte multe lucruri care dovedesc faptul că dl Ponta mai degrabă dorește să renunțe la această povară guvernamentală, așa cum o percepe dlui", a spus Roberta Anastase, într-un interviu acordat DCNews.
"Trebuie să înţelegem un singur lucru, care însă este major: neîncredere. Acesta e cuvântul de ordine care poate să sintetizeze atitudinea autorităţilor cu care intrăm în negocieri - FMI - raportat la persoana lui Victor Ponta, în calitatea sa de şef al Guvernului. Neîncrederea e materializată prin această pârghie de negociere pe un deficit imposibil azi pentru România şi pentru felul în care se alcătuieşte bugetul şi acel 0,9% pe care l-a impus într-un fel în negocieri FMI nu înseamnă altceva decât neîncredere în persoana lui Ponta, un premier care a decis întreruperea acordului cu FMI", a spus și consultantul politic Cozmin Gușă, citat de realitatea.net.
Premierul, convins că nu se ajunge la deficit de 0,9
De partea cealaltă, premierul Victor Ponta a transmis în permanență că negocierile se vor încheia în favoarea Guvernului și nu se va ajunge în niciun caz la un deficit mai mic de 1,4%.
"Nu s-a încheiat 'deal-ul', ca să spun așa, dar cu siguranță nu se pune, din punctul nostru de vedere, problema acceptării unui deficit sub 1,4, din următoarele motive: suntem - confirmat de Eurostat - țara care a avut cea mai mare creștere economică în trimestrul 3 din toată Uniunea Europeană. Lucrul ăsta trebuie susținut prin măsurile pe care le-am luat, de stimulare economică, și prin investiții. (...) Dar am experiență de negociere, după trei ani de zile. Sunt optimist, da, ne vom înțelege și de data asta, spre binele României, la asta mă refer", a declarat Victor Ponta, sâmbătă seară, în emisiunea "Q&A", de la Antena 3.
Ponta, învingător la final în negocierile cu Troica
Marți, primul-ministru a anunțat că negocierile cu Troica s-au încheiat, iar Guvernul a obținut un deficit de 1,83% din PIB, o adevărată reușită a Executivului. Victor Ponta ar putea ieși din toată această poveste cu imaginea politicianului care s-a bătut pentru interesele și banii românilor.
Premierul și Guvernul au fost criticați de opoziție pentru eșecul negocierilor, cu toate că PIB-ul reprezintă o chestiune de interes național, iar toate forțele politice ar fi trebuit să lupte pentru atingerea obiectivelor țării. Acum, premierul a ieșit și a anunțat "o victorie" importantă: nu doar că deficitul pe 2015 nu va fi de 0,9%, ci va depăși 1,4% - ținta inițială a Guvernului.
Victor Ponta rămâne cu imaginea politicianului care s-a bătut, cu succes, pentru banii românilor, în vreme ce reprezentanții opoziției i-au făcut jocul și doar au criticat Guvernul, în loc să ofere soluții. Din aceste motive se ridică întrebarea dacă nu cumva informația privind deficitul de 0,9% cerut de Troică, lansată "pe surse" și confirmată prima dată de Darius Vâlcov, nu a fost aruncată pe piață tocmai dinspre tabăra lui Victor Ponta.
Vezi și: Ponta: Cum a influențat Băsescu negocierile cu FMI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News