Victor Ponta, lovitură pentru penalii din PSD
Victor Ponta a anunțat, luni, că în perioada următoare se va lucra la modificarea statutului PSD. Potrivit liderului PSD, oricare membru, inclusiv cei cu funcții de conducere, pot suferi consecințe în cazul în care sunt implicați în diferite stadii ale unor procese civile sau penale.
Întrebat despre modificările statutului PSD, Victor Ponta a declarat că: "Voi propune prevederea in statut a consecintelor pe care oricare membru, inclusiv cei cu functii de conducere, le pot suferi in urma implicarii la diferite stadii ale unor procese civile sau penale. Adica sa nu mai decidem prin sedinte ci sa trecem foarte clar in statut ce se intampla cu o persoana, cu functia sa politica, administrativa si calitatea sa de membru de partid, in functie de stadiul procesului, daca e vorba de urmarire penala, arestare preventiva sau alte masuri preventive, daca e vorba de trimitere in judecata sau de condamanare. Sunt diverse stadii si trebuie sa avem niste efecte statutare directe".
Citește și: Victor Ponta amână Congresul PSD
"Am vazut la colegii ca la colegii de la PNL conducerea se roaga de un senator. Eu nu vreau sa ne mai rugam de un senator sau de un deputat sa isi dea demisia. Vrem sa avem in statut. Ai fost arestat preventiv, condamnat, trimis in judecata, care sunt consecintele, referitoare lafunctiile politice, nu ne referim la functiile politice, ca nu poti sa dai afara un senator, un deputat, poti sa il dai afara din partid", a adaugat Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News