Data publicării:

Viceprimar PNL, demisie din funcție. Se înscrie în USR - surse politice

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, unul din cei mai vechi liberali din Alba, şi-a înaintat vineri demisia din funcţiile de viceprimar şi consilier local. 

Pleşa ar urma să-şi anunţe candidatura pentru funcţia de primar din partea USR, au declarat surse politice pentru Agerpres. Potrivit unei informări de presă transmisă de către Primăria Alba Iulia, Gabriel Pleşa şi-a înregistrat vineri dimineaţa demisia din funcţia de viceprimar şi consilier local al municipiului, urmând ca în prima şedinţă a Consiliului Local să se ia act de acest lucru.

'Îmi pare rău pentru decizia pe care a luat-o colegul nostru Gabriel Pleşa. Am sperat să mergem mai departe împreună, aşa cum am făcut-o atâţia ani, cu dedicare şi convingere în valorile care ne unesc. Îi respect alegerea făcută şi îi doresc să se regăsească în ceea ce va face în continuare', a declarat, conform sursei citate, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul, cel care este preferat de către PNL pentru a candida la funcţia de edil al municipiului Alba Iulia. Acesta a ţinut să-i asigure pe cetăţenii municipiului că 'echipa primăriei rămâne la fel de solidă şi implicată' în dezvoltarea oraşului.

'Pentru mine şi echipa primăriei, prioritare sunt proiectele de dezvoltare majoră, investiţiile în infrastructura oraşului, educaţie şi viitor. Suntem aici să ne facem treaba profesionist, indiferent de ce se întâmplă şi exact asta o să facem', a spus Voicu Paul. Funcţia de viceprimar rămasă vacantă va fi ocupată prin alegere în şedinţa Consiliului Local Alba Iulia, din rândul consilierilor cu mandate valide.

Tot vineri, un alt liberal, Emil Popescu, şi-a înregistrat demisia din funcţia de consilier local al municipiului Alba Iulia. Încă de la sfârşitul lunii ianuarie, cei de la USR Alba au anunţat că Pleşa ar putea fi propunerea lor la alegerile din această vară pentru funcţia de primar, urmând să fie purtate discuţii cu el în acest sens. Conducerea USR Alba a prezentat atunci şi un sondaj 'realizat în stradă', unde Gabriel Pleşa se situa înaintea lui Voicu Paul, dat cu cele mai mari şanse să candideze din partea PNL, atât la nivel de încredere, cât şi la notorietate.

Unul din cei mai vechi membri ai PNL în Alba, Gabriel Pleşa, fost om de afaceri, a fost ales în 2015 viceprimar al municipiului Alba Iulia, după trei mandate de consilier local. Pleşa şi-a depus candidatura internă în cadrul PNL, dând asigurări că se va regăsi sigur pe buletinul de vot, indiferent de ce va decide partidul din care încă face parte. PNL Alba nu a anunţat încă oficial candidatul, însă mai multe voci din partid au indicat că va fi candidat la localele din această vară Voicu Paul, actualul viceprimar care a preluat atribuţiile de primar după alegerea lui Mircea Hava ca europarlamentar, în 2019, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel