![](https://media.dcnews.ro/image/201908/w670/congres-psd_42759800.png)
Vicepreşedintele PSD Rădăuţi şi viceprimar al acestui municipiu, Andrei Bogdan Loghin, a fost exclus din partid, în baza deciziei Biroul Organizaţiei Municipale, a anunţat, miercuri, liderul organizaţiei, Nistor Tătar.
"Având în vedere faptele sale din ultima perioadă, consider că acesta nu a respectat Statutul Partidului Social Democrat şi respectiv, Programul Politic al partidului şi, prin urmare, nu a acţionat pentru realizarea obiectivelor acestuia", a spus Tătar, conform Agerpres.
Potrivit liderului PSD Rădăuţi, Loghin a generat un dezechilibru intern şi riscuri politice pentru următorul an electoral, prin poziţiile sale în şedinţele Biroului Executiv, dar şi în celelalte activităţi desfăşurate în cadrul organizaţiei.
”Sentiment de îngrijorare”
"Aceste acţiuni ale sale au declanşat un sentiment de îngrijorare în rândul tuturor membrilor organizaţiei. Domnul vicepreşedinte nu a contribuit la formarea şi promovarea unui mod de lucru democratic, ideile şi opiniile sale nu şi le-a exprimat în cadrul organizat al partidului (...) Nu a respectat hotărârile majorităţii şi a celor adoptate de organele ierarhic superioare şi a folosit expresii jignitoare la adresa unor colegi, care sunt membrii de partid şi care au funcţii importante în cadrul acestei organizaţii", a spus Tătar.
Totodată, Tătar a spus că, prin activitatea sa, Loghin a adus daune imaginii partidului.
"Prezenţa sa în televiziune, în mediul on-line, în care afirmă faptul că este curtat de alte partide şi anumite articole din ziare întăresc acest lucru. Acestea sunt unele dintre motivele care au condus la luarea acestei hotărâri, care a fost adoptată cu raţiune şi în interesul partidului şi nu pentru interesele individuale ale unei persoane", a spus Tătar.
Și-a anunțat candidatura
Pe de altă parte, Loghin a spus că de mai mult timp nu se mai regăseşte în această echipă şi că nu va contesta decizia, iar la anul va candida pentru funcţia de primar la Rădăuţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video