Vezi de ce Șerban Mihăilescu riscă închisoarea
Senatorul Șerban Mihăilescu, inculpat în dosarul ”Armele de vânătoare”, riscă să fie condamnat la închisoare cu executare. Propunerea pedepsei a fost făcută, vineri, în ședința de audieri, de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), de către procurorul care a instrumentat cazul.
Împotriva lui Șerban Mihăilescu, actualmente senator UNPR și fost Ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în cabinetul Adrian Năstase, a fost declanșată o anchetă în urma denunțului fostului consilier personal, Fănel Pavalache, care susținea că senatorul i-ar fi cerut 11 arme de vânătoare, în schimbul menținerii sale în funcție.
Ultimii martori din dosarul ”Armele de vânătoare” au fost audiați vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cadrul ședinței procurorul care a citit rechizitoriul dosarului a cerut și condamnarea la închisoare cu executare pentru Șerban Mihăilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News