Procurorii se opun eliberării lui Adrian Năstase din închisoare, contestând, printre altele, programele de reeducare la care a participat fostul premier în perioada detenției.
DNA susține că Năstase nu a participat la 17 programe de educare în penitenciar, așa cum a reținut prima instanță în motivare, ci doar la trei astfel de programe. Restul de 14 erau niște dezbateri, arată procurorii. În discuție a fost adus cursul împotriva tuberculozei.
Cursul este parte dintr-un acord internațional semnat între România și Fondul Global de Luptă Împotriva HIV, TBC și malarie, începând cu 2004. În cadrul grantului, Activitatea nr.2, care se referă la „Îmbunătăţirea controlului tuberculozei la copii şi populaţii cu risc crescut, respectiv persoane infectate HIV, deţinuţi şi romi”, include și “Sesiuni de educaţie pentru deţinuţi”. Incidența tuberculozei în penitenciare a fost, la jumătatea deceniului, de 21 de ori mai ridicată decât în rândul populației generale. De la aplicarea programului, numărul cazurilor s-a redus cu 75 la sută.
Există două forme de predare: lecții colocviale cu deținuții și cursuri interactive pe o platformă online. Adrian Năstase a participat la lecțiile colocviale, dar și la cursurile asistate de calculator.
Practic, după ce a completat un chestionar online la începutul cursului, prin care să i se verifice cunoștințele în domeniu, a participat la programul interactiv și în final a completat un chestionar prin care se verificau cunoștințele dobândite. Platforma poate fi accesibilă fiecărui deținut, pe un calculator dedicat, conectat la un server din ANP. Cursul e parcurs de către deținut împreună cu educatorul. Adrian Năstase a fost înregistrat pe platformă, a completat chestionarele și a parcurs fiecare etapă, iar șicanele procurorilor nu au nicio bază legală. Că sunt numite lecții colocviale, cum le spun specialiștii în educație sau sunt numite dezbateri, cum le spune DNA, cursurile sunt creditate cu puncte care se adaugă în fișa deținutului, pentru eliberarea condiționată, conform legii.
În cadrul acestui program, au fost formați 848 de educatori, recrutați din rândul gardienilor, asistenților medicali și al psihologilor sau asistenților sociali care lucrează în penitenciare. La cursuri au participat peste 41.217 de deținuți, într-un interval de 5 ani.
Coordonatorul programului este dr. Lucia Mihailescu.
Știi să răspunzi la chestionar? Verifică-ți cunoștințele despre TB
Iată cum arată un chestionar care trebuie completat pe platforma online accesibilă deținuților.
Verifică aici dacă ai dat răspunsurile corecte
De asemenea, anexăm câteva dintre imaginile care ilustrează cursul anti-tuberculoză.
Vezi aici câteva capturi din Modulul 4 “Diagnosticul TB”Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii