Data publicării:
Vezi cea mai emoţionantă reclamă pentru Crăciun - VIDEO
Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
reclama
Reclama John Lewis, intitulată "Călătoria", spune povestea a doi oameni de zăpadă îndrăgostiţi, ce stau în curtea unei case după ce au fost realizaţi de doi copii, frate şi soră, scrie dailymail.co.uk.
După ce copiii intră în casă, cei doi oameni de zăpadă rămân faţă în faţă, privindu-se. Oamenii de zăpadă de 1,5 metri au fost realizaţi din poliuretan şi a fost nevoie de patru modele: unul feminin şi trei masculini, deoarece omul de zăpadă a avut diferite poziţii. Nasul omului de zăpadă este un morcov, ochii sunt realizaţi din cărbuni, în timp ce partenera sa are nasul dintr-un păstrârnac, ochii din conuri de pin şi gura din lână roşie. A doua zi dimineaţă, fetiţa observă de la fereastra camerei sale că în curte se mai află doar omul de zăpadă feminin, care se uită cu tristeţe la locul în care a stat partenerul ei. Omul de zăpadă apare în mai multe cadre ale reclamei în diverse locuri, părând să se deplaseze. Astfel, acesta este surprins lângă o cutie poştală, în mijlocul unei turme de oi, lângă un râu îngheţat, la baza unui munte de 3.000 de metri pe care reuşeşte să îl escaladeze, pentru a vedea pe partea cealaltă luminile unui oraş. Omul de zăpadă ajunge în oraş şi este surprins pe un pod, pe marginea unei şosele, dar şi în faţa unui magazin, unde afişează un zâmbet larg. Omul de zăpadă este invizibil pentru adulţi, dar este observat în faţa magazinului de un copil. În următoarele imagini, omul de zăpadă apare din nou acasă, în curtea din care a plecat, privind-o bucuros şi ţinând-o de mână pe partenera sa, care poartă cu mândrie cadoul pentru care acesta plecase: o căciulă, un fular şi o pereche de mănuşi roşii. Realizatorii reclamei spun că aceasta a costat 6 milioane de lire sterline (7,5 milioane de euro) şi că este specială: "Niciodată nu intenţionăm să facem oamenii să plângă, dar vrem să creem ceva cu adevărat special", a declarat unul dintre producătorii filmului.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News