Vezi aici motivul oficial pentru care Albert şi Charlene au stat separaţi în luna de miere în Africa de Sud
Motivul pentru care prințul Albert ar fi dormit la 15 kilometri de hotelul în care era cazată Charlene nu ar fi fost presupusa relaţie din timpul logodnei cu Charlene, în urma căreia ar fi rezultat şi un copil. Potrivit Paris Match, explicaţia oficială este alta: ambuteiajele din Africa de Sud.
În timp ce Charlene stătea la hotelul Oyster Box din Unmhlanga Rocks, Albert a ales să doarmă la hotelul Hilton din Durban, la 15 kilometri, unde se derula un colocviu al Comitetului Internaţional Olimpic, ca să nu fie prins în trafic.
Explicaţia oficială a venit de la tatăl prinţesei, Mike Wittstock: "Reuniunea începea foarte devreme, la ora 7 dimineaţa iar Albert nu vroia să se trezească la răsărit ca să stea în coloane de maşini". Un motiv mai ciudat ca altul, scrie publicaţia franceză, mai ales că în planificarea voiajului ar fi trebuit să se ţină cont şi de ambuteiajele monstruoase de la Durban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News