Data publicării:
Vești bune și rele pentru Pești, Scorpion, Gemeni, Berbec, Rac, Leu, Fecioară. Mici neînțelegeri cu partenerul pentru Săgetător
Astrologul Daniela Simulescu revine cu noi previziuni.
Ca de obicei, emisiunea despre horoscopul zilnic va fi difuzată începând cu ora 9.00. Rămâneți alături de noi!
Astrologul Daniela Simulescu, previziuni pe scurt pentru toate zodiile:
Berbec
Una gândești, alta spui. Nici tu și nici oamenii din jurul tău nu îți mai înțeleg reacțiile. Cu răbdare, vor fi deslușite toate.
Taur
Pot apărea erori de judecată în momentele în care faci socoteli. Ar fi recomandabil să ceri un sfat înainte de a face cheltuieli.
Gemeni
Careul Soarelui din semnul tău cu Neptun nu poate aduce decât multă confuzie, la orice nivel. Evită să crezi tot ce spun ceilalți.
Rac
Multe dintre percepțiile tale nu vor fi de ajutor. Astrele îți recomandă ma degrabă să te bazezi pe ce este concret.
Leu
Între ce vrei tu și ce cred apropiații este un conflict. Nu este cazul să le faci pe plac tuturor. Nu vei avea niciun câștig din această atitudine.
Fecioară
Programul zilei va fi dat peste cap de situații nesemnificative. Va fi dificil să te ocupi de tot ce ți-ai propus, deci nu este cazul să insiști.
Balanță
Venus se apropie de careul cu Saturn. Nu prea vei fi în apele tale. Încearcă să nu stai în situații tensionate, te vor consuma.
Scorpion
Astrele te invită să ai grijă cui îi faci destănuiri. Astăzi nu este o zi bună pentru a te deschide în fața nimănui, nici măcar a celor dragi.
Săgetător
Micile neînțelegeri cu partenerul te vor mâhni, dar nu ar trebui să le dai mai multă importanță decât este cazul. Mâine le vei uita.
Capricorn
Colegii îți dau mari bătăi de cap. Apropiații nu își respectă unele promisiuni. Și uite așa, vei încerca să navighezi printre toate.
Vărsător
Încearcă să îți dai seama dacă înainte de a face ceva pentru cineva, te neglijezi sau nu. Un pic de agoism chiar nu ar strica.
Pești
Nu vei vedea clar intențiile familiei. Unele lucruri nu sunt deloc ce par, și în asemenea momente ai face bine să nu iei decizii.
Marte în Taur din 5 iulie
Marte va tranzita semnul Taurului între 5 iulie și 20 august. „Perioada respectivă se anunță a fi destul de tensionată din punct de vedere financiar”, potrivit astrologului Daniela Simulescu.
„Marte se va întâlni cu Uranus și cu Nodurile Lunare, ceea ce înseamnă că, atât la nivel mondial, cât și personal, vom simți mugurii unei crize. Deciziile care se vor lua vor crea multe frustrări”, a subliniat Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News