Data publicării:

Veste neașteptataă pentru pensionari. Nu se așteptau la așa ceva

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Impozitul de 16 la sută din pensii pentru cele mai mari de 1.050 lei nu se va mai reține, iar contribuțiile la Sănătate  vor fi suportate din bugetul de stat, au votat, marți, senatorii. Proiectul a fost adoptat cu 66 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi cinci abţineri.

Alegeri prezidentiale 2024

Proiectul de lege semnat de senatorul ALDE, Cristiana Anghel, prevede abrogarea articolului 100 din Codul fiscal referitor la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii, potrivit căruia venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor: contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii; suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei.

De asemenea, proiectul de lege stabileşte şi că bugetul de stat suportă contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Guvernul a avut un punct de vedere negativ asupra acestei iniţiative, arătând că toate măsurile din forma sa iniţială, ce includea şi majorarea deducerilor personale, ar avea un impact asupra bugetului de 2,2 milioane de lei în 2017.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel