Data publicării:
Veryovkina, cea mai adâncă peşteră din lume. Cum s-a format abisul
Peştera Veryovkina, aflată în Cehia, este cea mai adâncă din lume şi ajunge la cel puţin 1000 de metri în subteran.
Măsurătorile desfășurate în 2016 cu un vehicul controlat de la distanță i-a adus titlul de cea mai adâncă peșteră subacvatică din lume cu o adâncime de 400 de metri. Însă, o combinație de tehnici geofizice, inclusive folosirea electrolizilor și mici explozive, au dezvăluit acum o hartă brută a peșterii. Procesul de cercetare a fost publicat luna trecută în Journal of Geophysical Research: Earth Surface. Dovezile mai sugerează și cum s-ar fi format abisul.
„Este un exemplu bun privind modul în care cercetătorii ar trebuie să-și desfășoare munca”, a spus Sauro, adăugând că noile estimări privind adâncimea peșterii Hranice sunt „impresionante”.
Abisul Hranice a primit titlul de cea mai adâncă peșteră subacvatică din lume în 2016, după ce scafandrii au explorat cavernele cu calcar și au folosit un vehicul operat de la distanță pentru a ajunge până la 400 de metri în subteran.
Însă, după cum relata Reuters în 2017, cablul vehiculului s-a oprit înainte să ajungă până la capăt. Totuși, adâncimea măsurată în abis a depășit următoarea cea mai adâncă peșteră subacvatică, Pozzo del Merro din Italia, care ajunge până la 390 de metri adâncime. Cea mai adâncă peșteră de pe planetă este Veryovkina din Republica Georgia, ajungând la peste 2.000 de metri adâncime, scrie descopera.ro.
Ce au găsit primii oameni care au coborât în groapa din Yemen, considerată poarta spre lumea de dincolo
Exploratorii de peșteri din Oman au coborât în groapa din Yemen, cunoscută oficial sub numele de Fântâna Barhout. Denumită și „Fântâna Iadului”, aceasta este considerată o poartă de intrare pentru lumea de dincolo.
Fântâna Barhout este situată în mijlocul deșertului, în provincia al-Mahra din estul Yemenului și are o intrare circulară, cu un diametru de 30 de metri. Zece exploratori de la OCET au ajuns, pentru prima dată, până jos.
Exploratorii de la Omani Caves Exploration Team au folosit un sistem de scripete, transmite Live Science, citat de Descopera.
„Pasiunea ne-a determinat să facem acest lucru. Și am simțit că acesta este ceva care va dezvălui o nouă minune și o parte din istoria Yemenului”, a declarat Mohammed al-Kindi, profesor de geologie la Universitatea Germană de Tehnologie din Oman, membru al echipei OCET.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News