Verdict în procesul de "malpraxis bisericesc". Vezi cine a pierdut
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Judecătorii Curții de Apel Pitești au respins definitiv contestaţia avocatului Mădălin Ciculescu la decizia procurorilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor cinci preoți, printre care şi IPS Calinic, acuzați de "malpraxis bisericesc".

Avocatul Mădălin Sorin Vicenţiu Ciculescu (34 de ani), din Baroul Argeş, i-a acuzat de înşelăciune pe Marius Dumitrescu şi Gheorghe Dumitru, preoţi din Parohia Găvana III Piteşti, pe preotul paroh de la mănăstirea Tutana, Ovidiu Creţ şi pe stareţul de la mănăstirea Trivale, Gherasim Nicuţ. Avocatul argeșean a susținut că preoții nu au reușit să-i scoată "demonii" din casă, ba chiar după intervenția acestora, spiritele și-ar fi intensificat activitatea.

Plângerea avocatului a fost îndreptată și împotriva IPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, pentru că el este şef peste toţi şi trebuie tras la răspundere pentru nereuşitele supuşilor săi.

Citește aici: Preoți, chemați în judecată, pentru că au ratat exorcizarea

Pe 12 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva preoţilor, însă avocatul a făcut o plângere faţă de rezoluţia procurorilor de netrimitere în judecată.

Sesizarea lui Ciculescu a fost înregistrată la Curtea de Apel Piteşti în 11 decembrie 2012, iar judecarea dosarului a început în 24 ianuarie 2013. În 3 aprilie, judecătorii Curţii de Apel Piteşti au respins ca nefondată plângerea formulată de Mădălin Ciculescu împotriva rezoluţiei din 12 octombrie 2012 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Decizia instanţei este definitivă, iar avocatul Ciculescu trebuie să plătească 150 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În cazul în care Mădălin Ciculescu nu va pune capăt șicanelor, avocatul Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Alin Anton, a declarat: "Este opţiunea dumnealui de a se adresa CEDO. După ce se va soluţiona la CEDO şi la alte foruri la care se va adresa, dacă nu va înceta cu aceste şicane, vom lua şi noi măsurile necesare", citează realitatea.net, care precizează că avocatul argeșean nu a putut fi deocamdată contactat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel