Trei judecători au făcut parte, marți, din completul de divergență al CAB, respectiv Dan Lupaşcu, Isabellle Tocan şi Corina Cornelia Dăescu.
În decembrie, Lupaşcu şi Tocan nu au putut să cadă de acord asupra unei decizii privind contestaţia, astfel că a fost format completul de trei judecători.
Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, intrată în completul de divergenţă alături de Lupaşcu şi Tocan, a fost cel de-al treilea judecător care a înclinat balanţa în vederea respingerii cererii de anulare a pedepsei de 1o ani a lui Dan Voiculescu.
La judecarea pe fond a cererii lui Dan Voiculescu, avocatul acestuia, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut anexarea la dosar a înregistrărilor şedinţelor de judecată în dosarul ICA, întrucât, susţinea apărătorul, se va putea observa comportamentul completului, "care fost constant de rea-credinţă".
Citește și: Soțul Corinei Voiculescu, scrisoare devastatoare pentru Daniel Constantin
"Se observă pornirea instanţei orientată clar în obţinerea unei soluţii de condamnare, de la primul la ultimul termen de judecată", a spus Mateuţ, în sala de judecată.
În 8 august, completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.
Citește și: Daniel Constantin dezvăluie o discuție avută cu Dan Voiculescu
În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.
Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați