Data publicării:
Venus în Balanţă ne face să exagerăm cu sentimentele şi cheltuielile. Mare grijă, pe 1 octombrie, la cât daţi şi pentru cine daţi!
Pe 29 septembrie, Venus se mută în semnul Balanței. „Vom dori ca totul în jurul nostru să arate bine, vom căuta armonia și echilibrul în tot. De asemenea, ne vom feri de conflict și orice se va demonstra a fi meschin”, spune astrologul Daniela Simulescu.
"Venus intră în Balanţă pe 29 septembrie şi va sta acolo până pe 23 octombrie. Are aproximativ o lună în care să ne oblige pe fiecare să căutăm într-un anumit domeniu al vieţii noastre un pic de echilibru, un pic de armonie, un pic de frumuseţe, de artistic, cultural... E important că Venus intră în Balanţă după ce şi Soarele a intrat în Balanţă. Oarecum, ne ducem către ceilalţi. Să relaţionăm, să socializăm să facem networking, să vorbim, să facem să fie frumos" spune astrologul Daniela Simulescu.
Pe 1 octombrie Venus face o poziţie cu Jupiter. Exagerăm cu sentimentele şi cu cheltuielile. "Întotdeauna când avem o poziţie cu Jupiter, suntem tentaţi să dăm. Mare grijă în jurul datei de 1 octombrie la cât daţi şi pentru cine daţi! Altfel, e o zi minunată, numai bună să schimbăm garderoba, să ne schimbăm look-ul, să ieşim la un eveniment, să mergem la o petrecere, să ne aranjăm altfel. Poate ne inspirăm de undeva, pentru că simţim nevoia să învăţăm, să arătăm diferit, să ne comportăm altfel.
Pe 14 octombrie, Venus face un trigon cu Saturn. E de bine şi nu prea. Balanţa vrea acces la oameni şi la evenimente. Trigonul cu Saturn dă acces cu picătura şi pune condiţii.
În 19 octombrie, Venus face un trigon cu Marte. Este unul din cele mai bune aspecte pe care le poţi avea în astrogramă din punct de vedere amoros: Venus, partea de iubire, Marte - partea de amoros şi sexualitate şi ambele se îmbină armonios. Persoana cu un trigon Venus - Marte va şti tot timpul ce vrea din punct de vedere relaţional, va şti să-şi manifeste emoţiile dar şi să le arate în intimitate.
Pe 20 octombrie - careu cu Pluto. Relaţiile care se bazează pe gelozie sunt în prim plan. Vor ieşi la iveală manipulări, momente de control, testare, evitare. Nu faceţi cheltuieli doar pentru a demonstra! Sunt şanse să corupem pe cineva să ne iubească sau să ne vrea.
Pe 23 octombrie Venus face o conjuncţie cu Soarele înainte să intre în Scorpion. Suntem orbiţi de dragoste la propriu şi la figurat. Dacă aveţi de gând să intraţi într-o relaţie în jurul datei de 23, mare grijă!" suntem avertizaţi de astrologul DCNews.
Mai multe afli aici:
În perioada 30 octombrie 2022 - 12 ianuarie 2023, Marte va retrograda în semnul Gemenilor.
„Va face mult zgomot pentru nimic! Ne vom da seama cât de mult s-a infiltrat tehnologia în rutina noastră. Energia Gemenilor se referă la comunicare, la multitasking, la disiparea energiei în multiple direcții, idei noi, diversificare, adaptabilitate, progres intelectual, dorința de a fi mereu tineri. Cu ocazia acestei retrogradări, putem discuta din nou și despre reconversia profesională. Sau despre înscrierea la unele cursuri/ateliere/workshop-uri pe care am fi vrut să le facem la un moment dat, însă atunci viața ne-a oferit unele responsabilități”, a explicat astrologul Daniela Simulescu.
Cu Marte retrograd în Gemeni, trebuie să aveți mare grijă dacă vreți să vă luați permisul sau să vă cumpărați mașină.
Cu Marte retrograd în Gemeni, relațiile cu frații și surorile se schimbă. „Pe moment sunt dinamice, după s-ar putea să vă irite mult. Vă înfuriați din nimic pe ei și ei pe voi. Cu Marte retrograd în Gemeni, o vorbă aruncată s-ar putea să provoace un rău mare”, a precizat astrologul DCNews, Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News