Data publicării:

"Venus din Willendorf", cenzură. Facebook, scuze publice

Autor: Darius Muresan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Reţeaua de socializare Facebook şi-a cerut scuze joi după ce a cenzurat o imagine reprezentând-o pe "Venus din Willendorf", faimoasa statuetă cu o vechime de circa 30 000 de ani, considerată o capodoperă a artei paleolitice, informează AFP. 

"Ne cerem scuze pentru această greşeală şi i-am transmis persoanei care a postat (imaginea) că aprobăm postarea", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Facebook. 

Confirmând o informaţie apărută în revista de specialitate Art Newspaper, Muzeul de Istorie Naturală (NHM) Viena, care deţine statueta, şi-a exprimat indignarea miercuri faţă de cenzurarea unui mesaj, conţinând o imagine a lui Venus, postat la sfârşitul lunii decembrie de o activistă italiană, Laura Ghianda. 

Statueta, reprezentând o femeie planturoasă, nud, a fost descoperită în satul austriac Willendorf la începutul secolului XX şi este considerată "cea mai populară şi mai cunoscută reprezentare preistorică a femeii", a indicat muzeul. 

[citeste si]

Facebook a declarat joi că "politicile sale nu permit reprezentări ale nudităţii sau chiar ale unei nudităţi sugerate". "Facem însă excepţie pentru statui şi, ca atare, această postare ar fi trebuit aprobată", a indicat purtătoarea de cuvânt. 

Reţeaua de socializare este acuzată în mod constant pentru conţinutul pe care îl autorizează sau nu spre difuzare. Spre exemplu, justiţia franceză urmează să se pronunţe pe 15 martie asupra cazului unui utilizator care acuză că i s-a închis contul pentru că a publicat o fotografie a tabloului lui Gustave Courbet "L'origine du Monde", reprezentând torsul unei femei culcate care-şi expune sexul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel