Venezuela: Guaido începe un turneu prin ţară
Liderul opoziţie din Venezuela, Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar, a început sâmbătă, la Valencia (centru), un turneu prin ţară, promiţând că acesta îl va conduce 'până la Miraflores', palatul prezidenţial de la Caracas, relatează AFP.
Venezuela se află încă sub şocul uriaşei pene de curent care a paralizat-o aproape o săptămână. Guaido a fost prezent sâmbătă la Valencia, capitala statului Carabobo şi oraş industrial situat la 170 km vest de Caracas, unde l-au aşteptat mii de susţinători.
'Este timpul să luăm înapoi Venezuela punct cu punct. Ei cred că ne pot face să tăcem, să ne intimideze (...) Regimul vrea să ne facă să ne îndoim. Nu vor putea să ne divizeze, acest proces este ireversibil, nu există întoarcere înapoi', a declarat el de la tribună. Juan Guaido le-a cerut deputaţilor opoziţiei, care domină parlamentul, să organizeze adunări cetăţeneşti în circumscripţiile lor. În jur de 50 de astfel de reuniuni aveau loc sâmbătă în zece din cele 23 de state, potrivit opoziţiei. 'Vom pune capăt uzurpării printr-o mobilizare cetăţenească', a transmis Guaido sâmbătă pe Twitter, promiţând că se va instala 'foarte curând în biroul prezidenţial'.
El nu a anunţat totuşi când va ajunge la Caracas, ultima etapă a turneului său. Preşedintele în exerciţiu, Nicolas Maduro, care a acuzat SUA de atacuri cibernetice împotriva principalei centrale electrice din ţară, a convocat o nouă 'mobilizare anti-imperialistă' şi a ordonat armatei să întărească supravegherea instalaţiilor electrice şi să defrişeze vegetaţia în jurul centralelor şi liniilor de tensiune, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News