Data publicării:
Vela, către diaspora: RĂMÂNEȚI acolo de Paște!
Ministrul Marcel Vela are un mesaj pentru românii din Diaspora.
Marcel Vela a făcut din nou apel la Diaspora să se gândească foarte bine atunci când ia decizia de a veni acasă, de sărbători.
"Fac un apel către frații noștri din diaspora, cei care doresc să ajungă în țară în următoarele zile, cu ocazia sfintelor sărbători de Paști. Dragi compatrioți, rămâneți acasă, în țările unde locuiți, și faceți acolo sărbătorile în pace și liniște, în acest an, departe de cei dragi. Din păcate, aici vom fi obligați să vă invităm să locuiți 14 zile în spațiile de carantinare instituționalizate.
Acest lucru nu ne face bine nici nouă, nici dumneavoastră și nici familiilor care vă iubesc. Vă mulțumesc dacă înțelegeți acest lucru și vreau să mă asigur că știți adevărul despre situația din țară în care ne aflăm. Vă pot garanta, însă, că vom ieși din această situație grea și vom fi împreună. Cât de repede, depinde doar de noi. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe dumneavoastră, dragi frați compatrioți de peste hotare, oriunde vă aflați", a declarat ministrul Afacerilor Interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News