Ministrul Marcel Vela a declarat, vineri, la RTV, că vor fi demarate anchete în toate inspectoratele din țară pentru a afla dacă situații precum cea de la Caraș-Severin există și în altă parte.
„Pot să va spun că o să demarăm anchetă la nivelul tuturor inspectoratelor cu privire la acest domeniu al armelor și munițiilor, al eliberărilor de permise de armă, pentru că bănuiesc eu așa că profan, să spunem, în domeniul cercetărilor penale, dar cred că și în alte județe se întâmplă ce s-a întâmplat prin Caraș-Severin și trebuie să oprim din start asemenea fenomene și oamenii să înțeleagă că ministrul actual a declarat război infracționalității și celor care din interiorul sistemului nu se comportă corect. Sunt polițiști deosebiți, extraordinari la nivelul MAI, care iau măsuri împotriva colegilor lor care nu au fost tocmai corecți în anumite etape sau anumite zone de competență”, a spus Vela.
Vela a mai spus că la Caraș-Severin este și Corpul de Control pentru verificări
„Este o analiză la nivelul managementului Inspectoratului Județean de Poliție din Caraș-Severin, unde de o săptămână și o echipă din Corpul de Control a Ministerului Afacerilor Interne pentru a analiză ceea ce s-a întâmplat acolo, dar pe alte sesizări și reclamații, nu exact pe aceasta cu armele. Am completat sarcina echipei de control a ministrului Afacerilor Interne și cu verificarea acestor relații să spunem între politicieni și polițiști, între politicieni, polițiști și oameni de afaceri, pentru a verifica tot ceea ce ați prezentat și dumneavoastră, în ideea de a mai aplica, ce a rămas la dispoziția și la execuția ministerului, sancțiuni disciplinare și administrative”, a mai spus Marcel Vela citat de Mediafax.
Prefectul județului Caraş-Severin, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar, joi, după perchezițiile de miercuri legate de autorități care interveneau în favoarea unor persoane care voiau să obţină arme, dar nu participau la cursuri.
Cinci suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore
În urma perchezițiilor, cinci suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar față de altul s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Surse din anchetă spun că persoana cercetată sub control judiciar este prefectul județului Caraş-Severin, Matei Lupu. Aceleași surse spun că printre cei 5 reținut este și șeful Serviciului Arme şi Muniţii din IPJ Caraş-Severin.
Nouă percheziţii s-au făcut miercurim dintre care una la Poliția Caraș-Severin, la locuințele unor persoane, dintre care unele polițiști, și la sediul unei firme. În urma perchezițiilor, prefectul județului Caraș-Severin și-a înaintat demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei