VEKA şi GEALAN anunță o nouă structură duală de management pentru GEALAN România
Achiziţia GEALAN de către Grupul German VEKA, unul dintre principalii producători mondiali de sisteme de profiluri din PVC pentru ferestre şi uşi, a fost aprobată de autoritățile europene ȋn iulie, 2014. De atunci, mai multe echipe aparţinând ambelor companii au lucrat la o serie de concepte, cu scopul de a asigura o evoluţie constantă post-achiziție. Toate aceaste demersuri îşi propun să aducă beneficii clienților celor două companii. În urma acestui proces, subsidiara din România a companiei GEALAN anunță că operațiunile viitoare se vor baza pe o structură duală de management. Noul sistem de management local al GEALAN România SRL presupune numirea domnului Gabriel Nicolaescu în funcţia de Chief Financial Officer, alături de domnul Aurel Vlaicu, Chief Operating Officer. Structura duală de management a fost aplicată ȋncepând cu data de 1 aprilie 2015.

Noua strategie de management nu va avea nicio influență asupra funcționării independente a celor două companii. Ȋn plus, domnul Gabriel Nicolaescu va continua să ocupe funcția de Deputy General Manager al VEKA România şi ȋşi va exercita activitatea, simultan ȋn cele două entități.
„Am gândit noul sistem de management pentru GEALAN România cu scopul de a ȋntări poziția grupului pe piața locală şi de a construi o echipă de lucru puternică prin îmbinarea expertizei manageriale a celor două companii. Credem că managementul dual va veni ȋn avantajul ambelor părți. Personal, voi continua să coordonez Departamentele de Vânzări, Producție şi Logistică ale GEALAN, cu o strategie şi o direcție de vânzări care va permite companiei să părundă pe noi segmente de piață şi, prin urmare, să ajungă la noi categorii de consumatori.”, a declarat Aurel Vlaicu, Chief Operating Officer al GEALAN România.
Activitatea VEKA ȋn România va continua fără schimbări, păstrând structurile şi strategia de brand care au ajutat compania să câştige cotă de piață, notorietate şi respectul clienților. Din noua sa funcţie de Chief Financial Officer al GEALAN, domnul Gabriel Nicolaescu va urmări buna dezvoltare şi implementare a activităților financiare, administrând, de asemenea, departamentele IT şi HR.
„Această nouă structură de management a GEALAN România nu va afecta strategiile de brand curente ale celor două companii. VEKA şi GEALAN vor co-exista ca entități separate, cu diferite strategii de dezvoltare şi ȋntotdeauna vom avea ȋn minte interesele celor mai bune soluții de parteneriat local pentru cele două brand-uri. VEKA ȋşi va continua misiunea de lider mondial ȋn vânzarea şi livrarea profilurilor PVC, pentru a ȋmbunătăți ȋn mod constant soluțiile oferite clienților săi şi, cel mai important, ambele companii vor continua să ȋşi consolideze pozițiile actuale, la fel cum au făcut şi până acum.”, a explicat domnul Gabriel Nicolaescu, Deputy General Manager VEKA România şi Chief Financial Officer GEALAN România.
Ambele brand-uri vor continua să funcţioneze separat şi să furnizeze produselele lor obişnuite, sprijinindu-şi partenerii cu aceleaşi servicii. De asemenea, noua structură duală de management a GEALAN România va ajuta ambele subsidiare locale să beneficieze de bogata expertiză a ambelor companii în aria de extrudare, tehnologia profilurilor şi educarea pieţei, lucruri care stau la baza succesului celor două companii.
Despre VEKA
Fondată în anul 1969, ca urmare a preluării producătorului german Vekaplast, care la acea dată avea doar 8 angajaţi, VEKA a devenit, în 2011, lider mondial pe piaţa sistemelor de profiluri PVC-U pentru uşi, ferestre şi obloane, numărând astăzi mai mult de 3.600 de angajaţi şi înregistrând vânzări de aproape 800 de milioane de euro în întreaga lume. Prezent pe 6 continente, grupul VEKA îşi desfăşoară activitatea în 25 de locaţii la nivel mondial, operând 16 locaţii de producţie.
VEKA ROMÂNIA, înfiinţată în anul 2000, este deţinută în totalitate de către VEKA AG Germania şi are peste 30 de angajaţi, în prezent derulând afaceri cu peste 180 de parteneri în întreaga ţară. Sistemele de profiluri PVC de la VEKA, furnizate exclusiv în clasa A de calitate, oferă clienţilor soluţii individualizate din categoria premium, disponibile în peste 50 de nuanţe, precum şi profiluri cu design specific, ce satisfac cele mai pretenţioase cerinţe estetice. Reciclabile în proporţie de 100%, aceste sisteme oferă soluţia ideală, atât din punct de vedere al izolării termice, al funcţionalităţii, stabilităţii şi uşurinţei de întreţinere, cât şi în ceea ce priveşte durabilitatea şi protecţia mediului înconjurător. Fie că este vorba despre ferestre, uşi, obloane sau rulouri, pentru o clădire nouă sau pentru o renovare, VEKA poate oferi soluţia perfectă. www.veka.ro, www.fereastraveka.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News