Vass: Guvernul lucrează la diminuarea perioadei de înfiinţare a unei firme la trei zile
Consilierul de stat al premierului, Andreea Paul Vass, a declarat că Guvernul lucrează la diminuarea perioadei de înfiinţare a unei firme, de la 10 zile în prezent, la maximum trei zile, prin digitalizarea completă a procesului.
"În anul 2008, în România, un antreprenor avea nevoie de 14 zile pentru a deschide o afacere. În momentul de faţă, un antreprenor îşi poate deschide o afacere în 10 zile, în condiţiile în care la nivel european media este de aproximativ 15 zile", susţine Vass, informează Realitatea.
Consilierul prim-ministrului a adăugat că depunerea şi validarea documentelor sunt strâns legate de implementarea semnăturii electronice şi crearea unei baze de date comune ONRC şi ANAF.
"Pe site-ul ONRC există deja formulare tipizate pentru toate documentele necesare înfiinţării unei firme. Aceste documente pot fi completate online de către antreprenori, fără costuri financiare şi cu minimale costuri de timp", a precizat Andreea Paul Vass.
Potrivit acesteia, antreprenorii au posibilitatea de a calcula în prealabil suma totală pe care trebuie să o achite pentru înregistrarea firmei. Plata online a sumei va fi posibilă începând cu anul 2012 prin "Sistemul electronic de procesare a plăţilor online la ONRC", a menţionat Vass.
"Prin implementarea acestei măsuri, România intră în categoria bunelor practici europene: în Belgia şi Ungaria, înfiinţarea unei firme se realizează în patru zile, iar în Danemarca, Italia, Portugalia şi Slovenia în şase zile. În plus, se economiseşte astfel o uriaşă cantitate de energie şi de bani. Mai exact, este vorba despre o săptămână din viaţa unui antreprenor", a declarat consilierul premierului Emil Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News