Data publicării:
Vasilescu (BNR): Urgența întâi- să NU cadă băncile! Ceva mai rău nu se poate închipui, se duce toată economia
Consilierul guvernatorului BNR consideră că amânarea plății creditelor nu este o soluție de luat ”după ureche” și afirmă că trebuie să existe o împărțire a riscului între bănci și clienți.
”Sunt două strategii care stau în fața noastră: dispersarea riscurilor și împărțirea riscurilor, pentru că dacă sunt concentrate, poate să iasă rău. Acțiunea trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, urgențe. Publicul și întreaga societate românească trebuie să înțeleagă că urgența întâi este să nu cadă băncile. Că sunt crize, se întâmplă astfel de catastrofe. Dacă băncile cad, ceva mai rău nu se poate închipui. După băncile care cad, se duce toată economia.
După această urgență, vine solidaritatea, cuvânt de esență morală, în acest caz, în haina pragmatismului. În relația bănci - clienți, trebuie să primeze pragmatismul.
În criza 2008-2011, am reușit să nu cadă nicio bancă. Dar atunci, totuși, 30% dintre cei cu credite, la un moment dat, n-au mai putut rambursa creditele, pentru că au intervenit scăderi de salarii, rate de șomaj, încetiniri de producție și oamenii n-au mai primit salarii în sectorul privat, în întregime. Toate s-au revărsat în sectorul bancar în acel 30% din credite care n-au putut fi rambursate.
Criza este gravă. Mai mult decât atât, trebuie să înțelegem că a fost o regulă pentru toate crizele economice că economia trebuie să funcționeze la capacitate maximă. S-a spus că în războaie economia a mers mai bine decât în timp de pace, pentru că au fost mobilizări mai accentuate. De data asta, se împart lucrurile, oamenii lucrează acasă, echipele din instituție se împart, poate avea efecte negative asupra economiei, dar nu se poate altfel.
Atunci, trebuie să intervină această solidaritate care să se manifeste pragmatic: riscurile trebuie împărțite între bănci și clienți. Dacă nu va fi așa, va fi rău!” consideră consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, la Digi24.
Amânarea plății creditelor ”nu poate fi luată după ureche”
”În momentul de față, departamentele care se ocupă de politică monetară, inclusiv cele de strategie, sunt implicate într-o analiză serioasă ca să vadă consecințele. O bancă cât poate să amâne plata creditului? O lună, două, trei? Trebuie să fie știut totul pas cu pas, asemenea măsură nu poate fi luată după ureche, pentru că va fi grav. Concluzii vor fi în fiecare zi, nu poți lua decizii pe termen lung, ci pe termen scurt, în funcție cum evoluează evenimentele” a continuat Adrian Vasilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News