Data publicării:

Blaga: Mă bucur că până la urmă statul de drept şi raţiunea au învins

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
vasile blaga
vasile blaga

Preşedintele Patidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a declarat luni, că decizia CCR asupra referendumului din 29 iulie, citită în Plenul Parlamentului, este o victorie a statului de drept şi a raţiunii, relatează Agerpres. 

Vasile Blaga se declară mulţumit de încetarea oficială a conflictului politic intern şi menţionează că acest lucru a făcut ca România să fie în zilele acestea, apreciată de Comisia Europeană (CE) şi de state puternice ale lumii. "Până la urmă s-au hotărât parlamentarii PSD să asigure cvorumul. Până la urmă au venit şi parlamentari din PNL şi mă bucur că astăzi se termină o acţiune politică care de două luni a făcut foarte mult rău României. Vedeţi, modul în care suntem în aceste zile apreciaţi de către Comisia Europeană, de către state puternice din lume...Eu cred în continuare că liderii USL trebuie să se aplece spre propunerile pe care noi le-am făcut încă de acum două săptămâni. Ţara este într-o situaţie economică dificilă şi împreună va trebui să găsim cele mai bune soluţii pentru ca viaţa românilor să fie mai bună. Pe de altă parte noi suntem în opoziţie şi considerăm că pentru a putea discuta pe această temă trebuie respectaţi toţi românii, toţi cei 22 de milioane. Şi cei trei milioane care sunt afară şi care de atâţia ani de zile trimit miliarde de euro în ţară şi care au contribuit la bunul mers al României şi cei 7,5 milioane care au votat şi cei 10 milioane care nu s-au prezentat la referendum," a afirmat preşedintele PDL.

Vasile Blaga a mai spus că statul de drept şi instituţiile acestuia trebuie respectate, iar independenţa justiţiei trebuie susţinută prin fapte, nu numai prin vorbe, de către USL. Acesta a mai apreciat că decizia social-democraţilor de a asigura cvorumul în Plenul Parlamentului, a fost un demers făcut pentru binele României.

Hotărârea Curţii Constituţionale cu privire la referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi confirmarea rezultatelor acestuia, au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial. Traian Băsescu îşi va relua atribuţiile constituţionale şi se va reîntoarce la Cotroceni, pentru a-şi îndeplini funcţia de preşedinte al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel