Executivul vrea să crească vârsta de pensionare la 67 de ani şi să diminueze pensiile pentru cei care optează pentru pensionarea anticipată, fapt ce a stârnit o stare de nemulţumire fără precedent.
Vârsta de pensionare, majorată de la 65 la 67 de ani
Puterea a cerut Parlamentului să adopte o lege care să majoreze vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani începând cu 2033, justificându-şi decizia prin faptul că trebuie accelerate eforturile pentru a face sustenabil sistemul de pensii.
Mai mult, Guvernul a propus o diminuare de 4% a pensiei pentru fiecare an de pensionare anticipată. Puterea de la Zagreb a oferit în schimb pensii mai mari pentru cei care continuă să lucreze chiar dacă au dreptul să se pensioneze.
Există multă nefericire şi amărăciune în noi
„Există multă nefericire şi amărăciune în noi. Oare această propunere nu este iresponsabilă faţă de lucrătorii şi pensionarii noştri?", a declarat mulţimii adunate în centrul capitalei croate Kresimir Sever, unul dintre liderii uniunilor sindicale care au organizat protestul, potrivit agenţiei Reuters citate de Agerpres.
Protestatarii au strigat „Hoţii", iar mulţi participanţi purtau pancarte care acuzau guvernul că îi sărăceşte pe pensionari şi pe lucrători. „De la şcoală la muncă, de la muncă în mormânt", se putea citi pe unul dintre bannere.
Sindicatele au promis să lanseze o campanie pentru organizarea unui referendum privind propunerea referitoare la vârsta de pensionare dacă autorităţile nu vor renunţa la această măsură.
Sindicaliştii insistă că noua lege i-ar afecta îndeosebi pe lucrătorii mai în vârstă, aflaţi adesea sub presiune pentru a se pensiona anticipat, fie din motive de sănătate, fie pentru că angajatorii vor să scape de personalul peste o anumită vârstă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva