Doina Pârcălabu, fost şef al Casei Naţionale de Pensii, susține că prea multor categorii de pensionari li se oferă reducerea vârstei de pensionare, iar proiectul nu definește clar categoriile de persoane care pot beneficia de astfel de facilități.
"Dacă discutăm cu reducerea cu până la 13 ani a pensiei standard, după părerea mea este un număr de ani foarte mare în condițiile în care noi de fiecare dată discutăm și despre sustenabilitatea sistemului public de pensii. Pe de altă partea vreau să spun că s-a făcut un exces prin acordarea unor astfel de facilități. A fost suficient o categorie profesională să solicite astfel de facilități pentru că lista a fost completată practic an de an sau chiar de mai multe ori într-un an constatăm astfel de adăugiri de facilități.
Eu cred că nu ar mai trebui adăugate alte categorii care să beneficieze de excepții de la regula generală, cu atât mai mult cu cât nu sunt foarte bine definite categoriile de persoane care pot avea astfel de facilități. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în sistemul public de pensii, practic jumătate sau poate chiar mai mult de jumătate dintre pensionarii românii au muncit în astfel de condiții. Vom ajunge în situația în care vom avea unii tratați după anumite reguli și alții după alte reguli. De aceea eu cred că ar trebui să se spună stop acestei legiferări în sensul derogării de la regula generală.", a declarat Doina Pârcălabu la RealitateaPlus.
VEZI ȘI: Vârsta de pensionare se reduce cu până la 20 de ani pentru unele categorii de angajați
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică