Varşovia anunţă că Donald Trump va veni în vizită în Polonia până la sfârşitul anului 2019
Preşedintele american Donald Trump va efectua o vizită oficială în Polonia până la sfârşitul acestui an, a declarat vineri şeful de cabinet al preşedintelui polonez Andrzej Duda după o întrevedere cu John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al SUA, relatează dpa.
"Este dorinţa clară şi fără echivoc a preşedintelui Trump de a veni în vizită la Varşovia ... până la sfârşitul acestui an, pentru a realiza în totalitate programul vizitei planificate pentru 2 septembrie", a declarat Krzysztof Szczerski citat de agenţia de presă poloneză.
Partea poloneză a propus deja mai multe date pentru următoarele trei luni în vederea vizitei, a precizat oficialul.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care urmează să lovească Florida la sfârşitul acestei săptămâni.
Liderul de la Casa Albă a precizat că vicepreşedintele Mike Pence va participa în locul său la ceremoniile din Varşovia care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Mike Pence va participa de asemenea la o reuniune pe probleme bilaterale pe 2 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News