Studiu: Varianta indiană, cu 60% mai transmisibilă decât varianta britanică
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com
Varianta indiană de Covid-19 care cauzează criza sanitară din India este mai infecțioasă decât varianta britanică.

Conform Daily Mail, această variantă de SARS-CoV-2 s-ar putea răspândi cu 60% mai rapid decât varianta britanică identificată prima oară în Kent, Marea Britanie, a spus prof. Tom Wenseleers de la Universitatea Catolică din Leuven.

Varianta B.1.617.2 este cea mai de temut variantă indiană a virusului și a ajuns și în Marea Britanie, unde experții se tem că ar putea deveni varianta dominantă în regiune. Oamenii de știință din consiliul de sănătate al guvernului au spus, săptămâna trecută: „Semnele inițiale, incluzând experiența internațională, sunt că această variantă ar putea fi mai transmisibilă decât B.1.1.7. (n.r., cea din Kent)”.

Ce zice studiul profesorului

Acum, temerile experților sunt gata să devină realitate, după ce prof. Wenseleers, care are mai multe studii despre variantele Covid-19 printre care și despre varianta Kent, a spus: „Datele indiene estimează că B.1.617.2 are un avantaj de creștere zilnică de 10% față de B.1.1.7. (se traduce în transmisibilitate crescută cu aproximativ 60%)”.

Acesta apostat grafice în care arată că varianta a dominat rapid alte tipuri de virus în părți ale Indiei, inclusiv în Maharashtra, Gujarat și Bengalul de Vest, unde ar putea fi cauza exploziei de cazuri de Covid-19.

Noua variantă este de 2,6 ori mai transmisibilă decât cea din Wuhan

După studiile prof. Wenseleers, varianta Kent era de aproximativ 1,6 ori mai infecțioasă decât coronavirusul inițial din Wuhan, așa că cea indiană s-ar răspândi de aproximativ 2,6 ori mai rapid decât virusul original care a „oprit lumea” în primăvara anului 2020.

O variantă indiană, prezentă și în România, dar nu este vorba despre B.1.617.2

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis, miercurea trecută, că o variantă indiană de coronavirus a fost depistată la muncitori străini proveniți din India și stabiliți în Popești-Leordeni, la marginea Capitalei. 5 dintre ei aveau varianta indiană B.1.127 „care nu reprezintă o variantă ce determină îngrijorare”.

VEZI ȘI: Experții britanici cer clasificarea variantei indiene de virus drept „îngrijorătoare”,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel