Staţiunea Vârful lui Roman, cea mai nouă destinaţie pe harta sporturilor de iarnă din România, se va deschide de Ziua Naţională, anunţă primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, care a precizat că turiştii vor putea schia aici chiar din prima zi a lunii viitoare. 'Este zăpadă. S-au făcut deja toate pregătirile şi, începând cu 1 decembrie, îi dăm drumul. În funcţie de cum va fi vremea, vor fi folosite şi tunurile de zăpadă artificială, iar turiştii din toată ţara se vor putea bucura de această nouă pârtie de schi din Vâlcea chiar de Ziua Naţională', a declarat, pentru Agerpres, primarul din Horezu.
Noua pârtie de schi din judeţul Vâlcea se află la 14 kilometri de oraşul Horezu, în Munţii Căpăţânii, la cota 1600 metri. Aceasta are e o lungime de 800 de metri, fiind prima din cele de şase pârtii care urmează să fie realizate, până la cota de 2100 metri, într-o perioadă de cinci ani.
Alte pârtii în pregătire
Pregătirile sunt pe ultima sută de metri şi la domeniul schiabil Transaplina, din Munţii Parâng, spun autorităţile locale din Voineasa, care promit să înceapă noul sezon de iarnă cât mai curând, până la sfârşitul acestui an şi nu în februarie, ca iarna trecută. 'Stratul de zăpadă măsoară în acest moment 10 cm, insuficient pentru a putea schia. Ar trebui ca zăpada să fie de cel puţin 30 de cm ca să deschidem pârtiile. În plus, pământul este dezgheţat şi zăpada se topeşte foarte repede, de aceea şi folosirea tunurilor de zăpadă este ineficientă. Nu ştie nimeni o zi exactă când va putea începe noul sezon. Totul depinde de cum va fi vremea, dar până la sfârşitul anului, cu siguranţă, se vom deschide pârtiile', a precizat, pentru Agerpres, primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu.
Domeniul schiabil Transalpina se găseşte in Munţii Latoriţei, subunitate a Munţilor Parâng, în apropierea lacului de acumulare de la Vidra, la aproximativ 70 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi 30 de kilometri de Petroşani. Lungimea pârtiilor însumează circa nouă kilometri, acestea fiind situate de la cota 1350 metri şi până la cota 1800 metri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video