Valentina Petre sau ”Vali de la machiaj” suferă de cancer și are nevoie de ajutorul tuturor. Carmen Brumă: E genul de om care ți se lipește de suflet/ ”Mama e una singură”
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Frumoasă, tonică și cu un surâs aparte. Așa o cunoșteau toți colegii din televiziune. O boală gravă a lovit-o însă în momentul în care în viața ei a intrat un pui de om. La numai doi ani și jumătate de când a devenit pentru a doua oară mamă, Valentina Petre - Vali de la machiaj, așa cum e cunoscută printre colegii în televiziune - a fost diagnosticată cu o formă de cancer de col uterin.

”Am aflat că soția mea suferă de o boală atât de gravă în urma unui RMN făcut la urgență, pentru că avea dureri insuportabile în zona sacrală a articulației șoldului stâng. Când am aflat diagnosticul, am încremenit la propriu. Nu am știut cum să reacționez. A fost o perioadă extrem de grea pentru toată familia. Nu puteam să acceptăm ceea ce ni se întâmplă”, a povestit vizibil afectat Alexandru, soțul Valentinei.

Valentina Petre are 43 de ani și de șase luni trăiește o dramă. Investigații, dureri, drumuri, spitale, sute de ore departe de cei doi copii ai ei: Adriana și Vladimir! Vali este un make-up artist cu mâini magice. De-a lungul a peste 10 ani de televiziune a adus zâmbete pe mii de chipuri, a șters mii de supărări și a ascuns tot atâtea imperfecțiuni. Oamenii din spatele camerelor rămân anonimi publicului larg, munca lor se vede însă pe micile, dar și pe marile ecrane. Vali rămâne însă un om obișnuit care și-a făcut meseria cu pasiune și care în aceste momente își dorește să poată privi cu încredere spre viitor. 

”Prietenoasă, atentă, foarte bună în meseria ei, "Vali de la machiaj" e genul de om care ți se lipește de suflet. Se spune că nu știi cât de puternic ești până când "a fi puternic" este singura opțiune. Iar Vali pe care o știu eu așa e: PUTERNICĂ!” este convingerea lui Carmen Brumă, un om de televiziune cu care a împărțit mii de ore în cabina de machiaj de-a lungul anilor. Vali a făcut tot posibilul pentru a-și salva viața. A crezut că se va descurca singură! Acum însă este nevoie de orice sprijin, arată un comunicat de presă. 

Colegii și prietenii au demarat o campanie pe rețelele de socializare și au reușit să strângă o parte din cei 15.000€ necesari pentru a ajunge la Istanbul, unde a făcut primele investigații.

”Tratamentele sunt scumpe și fiecare bănuț chiar contează! Eu recunosc că am trăit momente în care mi-a fost rușine să donez pentru că suma pe care o aveam era... prea mică. Însă cu puțin de la mine, cu puțin de la tine, în final se adună. Și asta pentru un om care nu numai că prețuiește, dar are și nevoie de fiecare leu oferit alături de un gând bun!Și încă ceva. Vali nu a vrut să spună public prin ce trece și ce greutăți are. Îi era teamă că generează milă și îi era și rușine să ceară ceva pentru ea. Cerem noi, prietenii ei!”, a mărturisit Ilinca Teodoriu.

Valentina a început deja tratamentul în Turcia, dar pentru că este destul de costisitor îl va continua în România conform rețetei și instrucțiunilor date de medicii din Istanbul.

”Cu ajutorul Asociației Salvează o inimă am reușit să cumpărăm și medicamentele necesare din Istanbul, însă doar pentru prima fază de tratament. Tratament care va dura cel puțin jumătate de an, după care urmează recuperarea. Am fost întrebați de ce am ales Turcia, de ce am plecat în secunda doi în străinătate. Sistemului românesc de sănătate îi lipsesc multe ca să poată avea grijă de pacienți cu asemenea afecțiuni. Nu știu dacă ne-am simțit mai în siguranță, dar ne-am simțit cu siguranță ascultați, luați în seamă” a mărturisit Alexandru. 

Mama e numai una, iar copiii au nevoie de ea

Bărbatul a fost nevoit să renunțe la job ca să-și poată îngriji soția care are nevoie în permanență de însoțitor. Singurul venit al familiei în momentul de față este pensia pe caz de boală a Valentinei. 

”Soția a fost destul de supărată pentru că nu a mai putut lucra. Activa ca make-up artist la mai multe posturi de televiziune, dar era implicată și în diverse proiecte din lumea artistică. Cel mai mult a suferit în perioada în care a trebuit să stea departe de copilașul nostru, în vârstă de numai 3 ani. Am fost nevoiți să îl lăsăm în grija bunicilor cât am fost la investigații. Iar băiețelul a devenit din ce în ce mai agitat în perioada asta pentru că i s-a schimbat rutina zilnică și nu putea înțelege de ce dintr-o dată nu mai sunt nici mami, nici tati lângă el. Iubirea bunicilor e imensă, dar mama e una singură” a povestit Alexandru. 

Valentina Petre sau ”Vali de la machiaj”, așa cum o știu colegii pe care i-a transformat cu mâinile ei magice, cu căldură și un zâmbet larg, trebuie să se facă bine. Costul e mare, dar fiecare donație contează. Nu e important cât, ci doar să-i fii alături! Orice sumă virată în conturile Asociației ”Salvează o inimă” o poate salva pe această tânără mămică din cumplita încercare în care a aruncat-o viața. Cancerul poate fi învins prin ajutorul nostru comun!
Pentru donații și sponsorizări din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/valentina-petre/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele VALENTINA PETRE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel