Data actualizării:
Data publicării:

Valentin Ceaușescu a recuperat bunurile familiei

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al cuplului dictatorial, a recuperat o parte din bunurile familiei.

Fiul cel mare al Ceauşeştilor susţine că imediat după Revoluţie, procurorii au pus sechestru pe bunurile familiei. În 2005, a contestat decizia, iar un an mai târziu, Tribunalul Bucureşti i-a dat dreptate. Valentin Ceauşescu a recuperat averea familiei, mai puţin un tablou de mare valoare, scrie realitatea.net.

"Asupra bunurilor din proprietatea mea s-a dispus măsura asiguratorie. În procedura executării silite, tabloul nu mi-a fost predat, prin refuzul Muzeului", a explicat Valentin Ceauşescu.

VEZI ȘI: Valentin Ceaușescu, alături de Steaua, la 26 de ani de la finala CCE - VIDEO 

După decesul fraţilor săi, Zoia şi Nicu, Valentin a devenit unicul moştenitor al cuplului dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu. Printre obiectele recuperate de el se numără: 42 de picturi de pânză și carton, gravuri, obiecte din porțelan și obiecte din argint.

O parte din bunurile Zoiei Ceaușescu au fost moștenite de soţul său, Mircea Oprean. Bărbatul vrea să-i fie restituite şi să fie şi despăgubit de către Ministerul Public. Asta pentru că multe dintre hainele cuplului au fost vândute, în 1990, în consignaţiile bucureştene, iar sumele de bani au fost virate către bugetul de stat. Un expert a stabilit că valoarea bunurilor confiscate e mai mare de 80.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel