Vâlcov, la Curtea de Apel, unde contestă controlul judiciar: Știți care e adevărul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Justiție
Justiție
Darius Vâlcov a ajuns, vineri, 21 iunie, la Curtea de Apel București, pentru a-și susține contestația față de controlul judiciar dispus de DIICOT.

„Cred că știți cu toții care e adevărul", a spus Darius Vâlcov, vineri dimineață, la intrarea în Curtea de Apel București.

Amintim că Darius Vâlcov a contestat, la Curtea de Apel București, controlul judiciar dispus de DIICOT, termen ce are loc vineri. În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente.

Demersul lui Vâlcov vine după ce procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii", informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel