Data publicării:

Vâlcea: Paramedicii vor participa la competiţia naţională de descarcerare din Râmnic

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Paramedici din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea se vor afla în 13 şi 14 iunie la Râmnic pentru a-şi testa practicile de intervenţie la accidente, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, testarea are loc în cadrul 'Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat', faza zonală, participanţi fiind echipe de salvatori SMURD şi voluntari din toată Oltenia. 'Echipele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene sunt reunite în cadrul acestei competiţii pentru a li se testa deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accident.

Competiţia cuprinde două probe - Descarcerarea din vehicule şi Acordarea Primului Ajutor Calificat - ea constituind o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici. Pe lângă echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, vor participa şi echipaje de voluntari din judeţele Argeş, Dolj şi Vâlcea', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Paramedicii de la ISU Vâlcea au ocupat locul I la proba 'Acordarea Primului Ajutor Calificat', în ultimii patru ani, ei fiind, de asemenea, şi reprezentanţii României la Competiţia Mondială de Descarcerare în 2016 (în Brazilia), în 2017 (la Târgu Mureş) şi în 2018 (în Africa de Sud), scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel