Data actualizării:
Data publicării:

Val Vâlcu: După Omicron poate să vină Zetatron, valul CINCI vine sigur! Mai și muriți un pic! Mai vedeți cum e, condamnați-vă!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre Omicron și a transmis un mesaj celor care în continuare nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19.

Descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi că ar "vrea să schimbăm această denumire de certificat verde" și a purtat discuții pentru introducerea certificatului verde și în biserici. Mai mult, OMS recomandă persoanelor de peste 60 de ani şi celor vulnerabile să nu călătorească, din cauza variantei Omicron.

"Ar trebui acordată consiliere persoanelor care nu au o stare bună a sănătăţii sau cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19 şi de a muri, în special celor cu vârsta de 60 de ani sau mai mult şi celor cu comorbidităţi (de exemplu: boli de inimă, cancer şi diabet), pentru a-şi amâna călătoria", a scris OMS într-un document tehnic.

"E devreme să folosim Omicron-ul, pentru că după Omicron poate să vină Zetatron!"

În acest context, jurnalistul Val Vâlcu a subliniat că această idee nu vine în special din cauza temerii provocate de varianta Omicron a COVID-19.

"Nu l-a introdus din cauza Omicron-ului! Nu am întărit restricțiile din cauza Omicron-ului. Vreau să vă amintesc că asta este cea de-a treia pandemie din acest secol!

A fost SARS-CoV-1 în 2003, 2004, am avut noroc, s-a împotmolit și a fost bine controlat în Asia de Sud-Est, în China, în Hong Kong. H1N1, gripa mexicană, gripa porcină, s-a făcut vaccinare în România atunci cu vaccin din Occident și de la Cantacuzino.

Ei, în 2009 a declarat pandemie foarte repede, pentru că era pe mai multe criterii. A fost furtună, a fost acuzată de tot ce vreți. De ce? H1N1 a evoluat, din fericire, tot mai puțin agresiv, deci tulpinile s-au putut ține sub control pe variantă farmacologică Tamiflu, care nu mai are efect în cazul SARS-CoV și vaccinarea care s-a făcut repede, era un virus gripal pentru care era ușor de făcut vaccinul.

Presa, liderii politici au capitalizat atacând OMS-ul că s-a grăbit să declare pandemie și să ceară restricții la nivel mondial. 

Gândiți-vă acum că ne grăbim cu Omicron, declarăm că e nenorocire și nu e, că nu știm, are 10 zile de când a apărut. Nu știi!

E devreme să folosim Omicron-ul, pentru că după Omicron poate să vină Zetatron! Poate să mai vină și alte tulpini!", a declarat Val Vâlcu, în direct la B1 TV.

Întrebat dacă are vreun dubiu că valul cinci nu va veni, Val Vâlcu a spus: "Valul cinci vine sigur mai devreme sau mai târziu!".

"Hai să vă dau altă bombă!"

"Certificatul verde îl pune Austria din 2022 în februarie - martie. Ideea care e? Să poți să spui: Dom`ne, v-am oferit timpul, răgazul necesar să vă vaccinați. Nu v-am vaccinat, nu v-am închis în case! Eu susțin vaccinarea! Eu susțin că nevaccinații, cei care refuză să se vaccineze, ar trebui să-și plătească tratamentul.

Hai să vă dau altă bombă! Într-un județ au fost 322 de persoane care s-au prezentat la spital, au fost identificate cu saturatie peste 93%, cu COVID și li s-a oferit tratamentul și l-au refuzat. Doar 20 - 24 de oameni l-au acceptat. Deci, situația socială e critică. Oamenii refuză! 340 și 22 au luat tratamentul. Tratamentul! După ce refuzi tratamentul într-un stadiu incipient, dacă ajungi pe targă la ATI, ceri tratament. 

De asta spun: Să-și plătească tratamentul! Nu te-ai prezentat...!", a mai spus Val Vâlcu.

În continuare, Val Vâlcu a subliniat că poporul nu vrea să accepte tratamentul și a spus că: "Dacă poporul nu vrea... dacă bătrâna nu vrea să treacă strada, o iau cu forța?! Mai și muriți un pic! Mai vedeți cum e, nu știu! Condamnați-vă! Nu poți să zici că nu e informat poporul după 24 de luni".

Momentan, nu va fi cu certificat verde la Biserică. Anunțul lui Ciucă

 

”În acest moment, a fost o discuție a reprezentanților cultelor ca cetățenii să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună certificatul verde. (...) Este un proiect care e în dezbatere, se discută cu specialiștii. Sperăm să ajungem la o concluzie, iar până la final de an să avem această lege a certificatului COVID”, a spus, joi după-amiază, Nicolae Ciucă, după ce apăruse pe surse informația potrivit căreia certificatul verde ar urma să fie folosit pentru accesul în biserici.  

”Libertatea religioasă trebuie respectată (...). Vaccinarea este o parte a soluției”, a spus și Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Femeia din România suspectă de infectare cu tulpina Omicron are schema completă de vaccinare

 

Potrivit Prefecturii Brașov, este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, repatriată marți, 30 noiembrie, din Africa de Sud. La testarea realizată pe aeroport, aceasta a avut rezultat pozitiv pentru SARS-CoV-2.

Femeia a fost preluată de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov și transportată în condiții conforme protocolului la domiciliul din județul Brașov, unde a intrat în izolare, aflându-se sub o monitorizare strictă.

„Persoana confirmată pozitiv este vaccinată cu schemă completă și până în acest moment nu a dezvoltat simptomatologie specifică infecției cu SARS-CoV-2. Proba recoltată la intrarea în țară a fost trimisă pentru secvențiere genomică la Institutul Național de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino din București”, a transmis Prefectura.

Alte două persoane din județele Maramureș și Vaslui, repatriate din Africa de Sud, sunt de asemenea suspecte de infectare cu tulpina Omicron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel