Data publicării:
Ursula von der Leyen crede că e necesară dezbaterea privind vaccinarea obligatorie
Vaccinul de la BioNTech-Pfizer va fi disponibil în Uniunea Europeană și în doze pentru copii, din data de 13 decembrie. Totodată, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, crede că este necesar să se deschidă dezbaterea privind vaccinarea obligatorie.
Uniunea Europeană (UE) va dispune începând din 13 decembrie de vaccinuri adaptate pentru copii, care au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, citată de agenţiile EFE şi AFP, potrivit Agerpres.
'Am vorbit cu compania BioNTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie', a anunţat von der Leyen la o conferinţă de presă.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.
Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, notează agenţia într-un comunicat, în care evidenţiază avantajele vaccinării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă pentru a depăşi riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19.
Ursula von der Leyen consideră că este necesar să se deschidă dezbaterea privind vaccinarea obligatorie
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, relatează EFE şi AFP, conform Agerpres.
Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată', a declarat Ursula von der Leyen, subliniind că exprimă o 'opinie personală', întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin 'în totalitate' statelor membre. Cu toate acestea, politicianul cu pregătire medicală a evidenţiat natura excepţională a situaţiei, cu o creştere rapidă a infecţiilor în mare parte din UE şi rate scăzute de vaccinare în multe state, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, spre deosebire de multe alte părţi ale lumii.
Doar 66,2% din populaţia totală a blocului este complet imunizată.
În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe, a declarat Ursula von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.
Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre. Cred că este de înţeles şi adecvat să avem o dezbatere şi să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE, a mai declarat Ursula von der Leyen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News