Data publicării:

Vaccinul anti-COVID-19 adaptat noilor tulpini, din toamnă şi în România. Anunţul ministrului Rafila

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie de la cottonbro, pexels
Fotografie de la cottonbro, pexels

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, anunţă că vaccinul împotriva noilor versiuni de COVID-19 va fi disponibil în România din toamnă. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este foarte posibil ca în luna octombrie România să intre în posesia vaccinului anti-COVID-19 adaptat tulpinilor care circulă în prezent.

"Doza patru de vaccin, sper să avem succes cu o nouă campanie de vaccinare începând cu luna octombrie, când se pare că vom fi în posesia vaccinului adaptat tulpinilor circulante", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că, în paralel cu doza a patra de vaccin anti-COVID, se va administra şi vaccinul antigripal categoriile la risc, persoane peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi şi femei gravide.

Întrebat dacă masca ar putea deveni obligatorie în spaţiile publice, Rafila a menţionat: "Ministerul Sănătăţii nu are această abilitate, nu ne găsim într-o situaţie prin care să putem impune acest lucru, dar mai ales, având în vedere că este un sezon foarte cald în acest an, cred că conformarea voluntară este mai importantă decât obligativitatea, pentru că în cazul utilizării măştii este foarte important să foloseşti masca corect. (...) Noi recomandăm utilizarea în continuare a măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi măsurile de igienă individuală şi evitarea aglomeraţiei, atunci când acest lucru este posibil. Sunt măsuri de bun simţ şi nu putem discuta despre restricţii", scrie Agerpres. 

Peste 9000 de cazuri în ultimele 24 de ore 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.106 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.590 mai puține față de ziua anterioară. 1.757 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 372 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.995 cu 37 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 284 persoane, cu 7 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 284 pacienți internați la ATI, 247 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 552 sunt minori, 547 fiind internați în secții, cu 31 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

250 de milioane de doze. UE a încheiat un nou acord privind achiziţia de vaccinuri dezvoltate de HIPRA

Autoritatea pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA) din cadrul Comisiei Europene a semnat cu societatea HIPRA HUMAN HEALTH un contract-cadru de achiziție comună pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19 pe bază de proteine virale, informează, marți, Comisia Europeană. 

La această achiziție comună participă 14 state membre și țări, care vor putea achiziționa astfel până la 250 de milioane de doze. Deoarece numărul de cazuri este din nou în creștere în Europa, acest acord va pune rapid vaccinul HIPRA la dispoziția țărilor participante, de îndată ce acesta va primi o evaluare pozitivă din partea Agenției Europene pentru Medicamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel